Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în urmă cu cateva minute ca s-a decis să decreteze stare de urgentă, începand cu prima zi a săptămânii viitoare.
În cazul României, decretarea „stării de urgenţă” este reglementată, în Constituţie, la articolul 93, sub titlul „Măsuri excepţionale”.
ARTICOLUL 93
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora
Textul constitutional precizează că instituirea, de către şeful statului, a stării de asediu sau de urgenţă se face „potrivit legii”. Despre ce „lege” este vorba, în acest caz?
Este vorba de ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999 „privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă”.
Ambele „stări” se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.
Dar ce înseamnă, practic, „starea de urgenţă?”. O definiţie a expresiei o putem afla încă din primul articol al OUG 1/1999.
Articolul 1.
Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.
Cheia, în acest caz, care poate reprezenta pretextul instituirii stării de urgenţă, stă în expresia „prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre”.
Articolul 3 al legii, vine cu detalii suplimentare, în care se precizează că starea de urgenţă se aplică dacă se constată „iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
La articolul 4, se precizează că, într-o astfel de situaţie, „exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”.
Mai trebuie ştiut că legea acordă, într-o astfel de situaţie, puteri sporite ministrului de Interne (în cazul decretării stării de urgenţă), şi celui al Apărării (în cazul stării de asediu) care devin, în anumite situaţii punctuale, un soi de „super-premieri”.
Articolul 18
În cazul instituirii stării de urgență în temeiul art. 3 lit. a), coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administrației și Internelor.
Practic, într-o astfel de situaţie, ministrul de Interne devine un soi de „al doilea om în stat”, care poate emite ordine şi ordonanţe militare, când starea de urgență a fost instituită pe întregul teritoriu al țării.
În plus, pe durata stării de urgenţă, ordonanţele militare şi ordinele emise au caracter obligatoriu, de lege.
Articolul 9
Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanță de urgență, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite.
De asemenea, „la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare”, conform textului ordonanţei.
Autorităţile militare şi publice pot limita sau interzice circulaţia maşinilor, a persoanelor, să emită „permise de liberă circulaţie”, să efectueze controale, razii, să evacueze persoane, să raţionalizeze alimente, să închidă staţii de benzină, restaurante, cafenele, cluburi şi chiar „să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”.
Alte măsurile care pot fi „dispuse” pe durata stării de urgenţă includ închiderea frontierei de stat şi rechiziţionarea de bunuri.
