Primarul a promis: în zilele de Rusalii se reeditează Zilele Orașului!

Edilul șef a promis giurgiuvenilor serbări în zilele de Rusalii!
Intr-o emisiune difuzată de un post de televiziune online, primarul Adrian Anghelescu a dezvaluit o parte din surprizele care îi așteaptă pe giurgiuveni în zilele de Rusalii. Numai dacă nu plouă…
La minutul 1:08, edilul șef a precizat că de Rusalii, giurgiuvenii vor avea parte de o reeditare a Zilelor orașului (de care locuitorii municipiului au fost văduviți din cauza pandemiei).
Numai că, primarul Anghelescu și-a exprimat și o urmă de îndoială: “Dacă plouă, o facem cu alta ocazie, ce pot să spun, de Sfanta Maria…”.
Va prezentăm mai jos, declarația edilului șef, pe care o regăsiți și aici: https://www.facebook.com/restarttvgiurgiu/videos/1963079647181478 , la minutul 1:08…
“Reiau, pentru toți copiii care nu au avut parte de aceste distracții (de 1 Iunie – N.R.), vom face zilele orașului, fiindcă toată lumea așteaptă o asemenea manifestare așa cum era odinioară de Sf. Gheorghe și n-am putut face datorită situației pandemice, o vom face de Rusalii.
Si atuncea, sunt invitați toți copiii, indiferent de prognoza meteo – din trei zile, trebuie să stea ploaia măcar două ore.
Dacă plouă, o facem cu altă ocazie, ce pot să spun, de Sfanta Maria…”.
In numele locuitorilor din Giurgiu, vă mulțumim, domnule primar!