Într-un mesaj postat pe Facebook (https://www.facebook.com/reel/1615125086579518), Silviu Cazacu, primarul din Izvoarele, recunoaşte că la finalul lunii august şi începutul lunii septembrie 2025 a intrat în contact cu o persoană pe Snapchat, fără să ştie că aceasta e minoră.
„Am făcut o greşeală la modul că am avut o conversaţie şi, din greşeală, am trimis şi o fotografie care nu trebuia să o trimit. Este o greşeală care o recunosc şi mi-o asum, o greşeală care s-a oprit acolo, o greşeală care nu a continuat. Eu niciodată nu m-am văzut cu acea persoană, eu niciodată nu m-am apropiat de acea persoană, eu niciodată nu am ameninţat acea persoană ba, din contră, mi-am cerut scuze de nenumărate ori în momentul în care am aflat că acea persoană este minoră”, a spus Silviu Cazacu pe Facebook.
Primarul din Izvoarele recunoaşte în postare că pe numele lui a fost depusă plângere penală şi a fost emis ordin de protecţie, menţionând că „nu se va întâmpla toată viaţa că creeze vreo problemă acelei familii”.
Autosuspendare din PNL
„Este un dosar penal deschis în paralel, instanţa îşi va face datoria, la finalul acelui proces şi acelui dosar penal instanţa va hotărî dacă sunt sau nu sunt vinovat”, mai spune edilul.
Silviu Cazacu a anunţat că pentru a nu afecta imaginea PNL, s-a autosuspendat din toate funcţiile politice pe care le deţine în partid, până la încheierea anchetei.
Din presa centrala aflam ca PNL se delimitează ferm de orice comportament care aduce atingere demnităţii umane şi, cu atât mai grav, implică minori. Faptele semnalate sunt extrem de grave şi, dacă se confirmă, sunt total incompatibile cu exercitarea unei funcţii publice şi cu valorile Partidului Naţional Liberal. Menţionăm că domnul Cazacu Silviu Marius, primar al comunei Izvoarele, judeţul Giurgiu, s-a suspendat din PNL, până la clarificarea situaţiei juridice”, a transmis formaţiunea.
Conform PNL, justiţia este singura autoritate care poate stabili adevărul, iar partidulva respecta toate deciziile instituţiilor statului.
”Protecţia minorilor este o prioritate absolută, iar orice suspiciune de abuz trebuie tratată cu maximă seriozitate. PNL aplică principiul toleranţei zero faţă de astfel de fapte şi le condamnă cu fermitate”, transmite partidul.
