Mana cerească pentru angajații privilegiați din Primăria Giurgiu a constituit-o majorarea salarială pentru persoanele angrenate în proiectele derulate de Primărie și finanțate din sursele obținute de la Uniunea Europeană.
Dacă până în 2022, personalul din instituțiile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri UE nerambursabile (Legea nr.153/2017) beneficiau de o majorare cu pâna la 50% a salariilor de bază pe durata proiectului, iar indemnizațiile lunare ale primarilor și viceprimarilor se majorau doar cu 25%, OUG nr.19 din 2023 (premier, Nicolae Ciucă) schimbă în bine starea financiară a bieților conducatori de instituții – se majorează și indemnizația lor cu până la 50% (după ce li se majoraseră consistent salariile).
Referindu-ne strict la Primăria Giurgiu, constatăm că din 2020 și până în 2024, numărul celor implicați în proiecte cu fonduri UE a variat între 43 și 50 de persoane pe an.
Sumele virate (legal, să ne înțelegem) în 5 ani acestor angajați (unii activând în compartimente fără nicio legătură cu proiectele europene) sunt de-a dreptul amețitoare 6.643.650 lei (66,4 miliarde de lei vechi).
Sumele, defalcate pe ani, sunt următoarele:
2020 – 1.011.622 lei;
2021 – 1.002.001 lei;
2022 – 1.136.228 lei;
2023 – 1.756.228 lei;
2024 – 1.737.571 lei.
Ca să vă scutim de calcule, știm că vă interesează, iată câți bani s-au dus (legal, am precizat) în buzunarele primarului și celor doi viceprimari, pe lângă salarii:
Adrian Anghelescu – 360.562lei (51 luni = 7.069 lei/lună);
Marian Damian – 319.360 lei (51 luni = 6.261 lei/lună);
Ionel Muscalu – 316.440 lei (51 luni = 6.204 lei/lună).
Nu-i așa că e rentabil?
Acum, prima nelămurire a noastră este următoarea: dacă exercițiul financiar al proiectelor europene s-a finalizat la 31 decembrie 2023, cum de s-a încasat suma record de 17,3 miliarde de lei vechi în 2024? Poate ne lămurește cineva, pentru că ne e greu să credem că s-a mers din inerție…
A doua nelămurire este legată de un pasaj din Legea nr.153/2017 și altul din OUG nr.19 din 2023, în care se precizează că, majorarea se face “cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicata persoana respectivă”. Liderii din Primăria Giurgiu și-au dat maximum maximorum, fix atât cât permite Legea, cu generozitate față de propriul portofel. O explicație oficială ar fi mai mult decât binevenită…
A treia nedumerire se referă la criteriile de acordare a procentului de majorare salarială…
Iată ce spune LEGEA:
1. Până la 20 de ore se acordă o majorare salarială de 10/%;
2. Intre 21 – 40 de ore se acordă o majorare salarială de 20%;
3. Intre 41 – 60 de ore se acordă o majorare salarială de 30%;
4. Intre 61 – 80 de ore se acordă o majorare salarială de 40%;
5. Peste 80 de ore se acordă o majorare salarială de 50%.
Efervescență maximă la Primărie…
Pentru că majorările sunt aproape toate de 50%, întrebăm: Se băgau curse speciale de noapte să ducă angajații epuizați acasă? Pentru că aceștia lucrau cele 8 ore pentru Primărie, după care mai prestau 4 ore zilnic pentru proiectele europene?
In ce privește echipa de conducere a instituției, primar, viceprimari, administrator public, stimulentele financiare de până în 50% din salarii vor ține seama, spune LEGEA, de numărul de proiecte, valoarea cumulată a acestora, etc…
“Daca 50% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiectele care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului, atunci sporul primit se poate ridica la maxim 25%.”
Aici se cuvine o explicație de bun simț…
Am ajuns și la ultima nedumerire, la care ne-am dori o poziție oficială:
Este adevărat că la proiectele derulate pe POR (Programul Operațional Regional), sumele pentru plata indemnizațiilor nu sunt incluse în proiecte, ci se plătesc din bugetul local?
In acest context, întrebăm, ce sumă, din cele expuse mai sus, s-a plătit din bugetul local?
P.S.
Pentru că pe site-ul Primăriei nu am găsit rapoartele anuale ale Curții de Conturi, am investigat, prin mijloace specific, și am găsit cauzele dezastrului financiar cu fonduri de prefinanțare… Am găsit până și găinarii cu indemnizațiile celor implicați în proiecte cu fonduri UE – angajați plătiți desi erau în concedii (raportul din 13.10.2023), folosirea fondurilor de prefinanțare în plăți nelegale (Raportul de audit financiar din 16.10.2024), etc…



Aici nu mai vrem explicații, le-a dat Curtea de Conturi…
Ion Diaconescu
