
Dupa ce luni, efective din cadrul Jandarmeriei Giurgiu, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Vlasca” si Crucii Rosii Giurgiu au distribuit produse alimentare locuitorilor din localitatile Toporu si Izvoru, marti, 14.02.2012 actiunile de întrajutorare a sinistratilor din judet au continuat.
Impresionati de drama prin care trec persoanele afectate de caderile de zapada din ultima perioada, giurgiuvenii au continuat sa faca donatii constând în produse alimentare neperisabile în cadrul centrului de colectare special amenajat în acest sens. Aceste produse au fost împartite ieri locuitorilor din Banesti si Chirculesti.
Jandarmi, lucratori din cadrul I.S.U. „Vlasca” si voluntari de Cruce Rosie s-au deplasat în localitatile mentionate cu autospeciale de interventie, însa din cauza drumului înzapezit echipajele au strabatut kilometri întregi pe jos pentru a ajunge la persoanele nevoiase.
Actiunile de acest gen vor continua si în perioada urmatoare.
