Recomandari ale politistilor pentru elevii aflati in vacanta

vacantaIn perioada premergatoare vacantei de iarna Politistii Biroului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul I.P.J. Giurgiu impreuna cu politistii de proximitate si Posturilor de Politie Comunale au organizat intalniri cu elevii in vederea prevenirii delincventei juvenile, victimizarii minorilor, precum si prevenirea accidentelor rutiere pe timpul vacantei.

Politistii au sustinut dezbateri axate pe dimensiunile infractionalitatii in care sunt implicati elevii, modalitatile de prevenire antivictimala, raspunderea penala a minorilor conform prevederilor Codului Penal, prevenirea traficului si consumului de substante interzise, precum si cu privire la comportamentul pe care trebuie sa-l adopte elevii pe timpul vacantei de iarna.

SFATURILE POLITISTILOR:

Indiferent de locul unde decideti sa petreceti aceasta minivacanta (acasa, la bunici, la munte, in tabere scolare), pentru a nu deveni victima unei infractiuni, politistii va recomanda sa adoptati o conduita preventiva intrucat un comportament neadecvat sau agresiv sporeste riscul producerii unor evenimente negative:

  • In cazul in care va petreceti vacanta in tabere scolare, nu plecati in drumetii singuri, fara a fi insotiti de adulti.
  • Evitati deplasarile pe timpul noptii.
  • Nu va lasati atrasi de propunerile, aparent incantatoare, ale unor persoane necunoscute sau pe care le cunoasteti de putin timp.
  • Evitati sa intrati in discutie cu strainii, indiferent de motivul pentru care acestia va abordeaza.
  • Atunci cand mergeti in localuri de alimentatie publica sau de divertisment, nu va afisati in mod excesiv cu bijuterii sau cu alte bunuri insemnate.
  • Nu consumati bauturi alcoolice sau substante interzise de lege.
  • Nu oferiti telefonul mobil unei persoane necunoscute, sub pretextul ca il admira sau ca trebuie sa dea un telefon urgent.
  • Nu va urcati in autoturismele unor persoane necunoscute indiferent de ce vi se ofera.
  • Manifestati atentie la lumea virtuala! Nu furnizati date personale sau despre familia dumneavoastra.
  • Nu dezvaluiti parolele personale altor persoane, nici macar prietenilor apropiati, in caz contrar adresa dumneavoastra de e-mail poate fi folosita pentru a trimite mesaje jignitoare sau spam in numele vostru.

Totodata, este necesar ca elevii sa respecte cu strictete regulile de circulatie pentru a reduce riscul implicarii in accidente rutiere.

In acest sens, politistii rutieri recomanda parintilor sa-i invete pe cei mici:

– sa circule numai pe trotuare;

– sa nu stationeze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra si cadea in fata masinilor;

– sa nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decat prin cele special amenajate si semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere si numai dupa ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;

– sa nu se angajeze in traversarea cailor rutiere in fuga, prin fata sau spatele autovehiculelor stationate ori a mijloacelor de transport in comun oprite in statii;

– acolo unde nu exista amenajate trotuare sau poteci laterale, sa se deplaseze numai pe partea stanga a drumurilor si cat mai aproape de marginea acestora, dar nu in grup, ci in sir unul dupa altul;

– sa nu circule cu bicicletele sau saniile pe partea carosabila a drumurilor publice, ci numai in locurile special amenajate.

De asemenea, se recomanda conducatorilor de autovehicule sa respecte normele privind circulatia rutiera si sa acorde o atentie sporita pe timpul deplasarilor, in zona de actiune a indicatorului de avertizare „Copii”, in zonele pietonale si rezidentiale, precum si in apropierea parcurilor sau a locurilor de joaca amenajate, acolo unde copiii desfasoara activitati recreative.

Pentru a avea parte de sarbatori linistite si fara evenimente neplacute, politistii au informat elevii sa nu foloseasca obiecte de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice, decat in conditiile si locurile permise de lege.