Saptamana aceasta va incepe „jihadul schimbarilor” in deconcentrate

„S-ar putea sa asistam la schimbari ale sefilor liberali de la deconcentrate” a fost afirmatia senatorului Niculae Badalau la conferinta de presa  de la sfarsitul lunii mai. Aceasta declaratie voalat amenintatoare vine in contextul in care vicepremierul Liviu Dragnea declara, la Alexandria, ca liberalii isi vor pierde viceprimarii, vicepresedintii de Consilii Judetene si sefia deconcentratelor, in urma deciziei lui Crin Antonescu de a fuziona cu PDL.

Presedintele PSD Giurgiu a fost putin mai „voalat” in declaratiile sale, el precizand doar ca posibilele inlocuiri se vor face pe criterii de… profesionalism.

„Vom avea foarte curand o analiza a institutiilor deconcentrate din judet, iar acolo unde rezultatele sunt nemultumitoare, vom trece la schimbarea sefilor acestor institutii. Sigur ca vom tine cont ca noii sefi sa fie bine pregatiti profesional, de altfel, criteriul profesional va fi definitoriu”, a precizat liderul PSD Giurgiu.

Sursele noastre ne-au informat ca joi, dupa o sedinta de analiza, social democratii vor avea si noile nume care vor inlocui liberalii aflati in vizorul schimbarilor. Incepand de la functia de subprefect si terminand cu viceprimarii si vicepresedintele Consiliului Judetean. Ramane sa aflam ordinea in care se vor face aceste schimbari si cati liberali vor ramane fideli USL-ului, care, nu-i asa, traieste…