Senatorul Robert Cazanciuc, lecție de etică şi patriotism pentru Cîțu

Intr-o postare pe pagina sa de facebook, senatorul Robert Cazanciuc (PSD) îi oferă, gratuit, o lecție de patriotism premierului demis, Florin Cîtu, care, într-o recentă ieşire în fața presei, a făcut o declarație (vis a vis de negocierile cu PSD) care îl descalifică – “… interesul PNL primează”.
Iată mai jos postarea senatorului Robert Cazanciuc:

S-a oprit emisiunea. Premierul demis face o declarație pentru țară. O ține morțiș să fie tot el premier, precum un ruletist care ajunge să-și pună și sufletul în joc numai să nu plece falit de la masă.
Mi-au rămas în minte ultimele lui cuvinte: „vedem atunci, interesul PNL primează”.
Nu, domnule premier demis! Nu mai puteți ocupa acel scaun. Este vorba de interesul românilor, nu de interesul PNL!
Vă reamintesc jurământul pe care l-ați făcut cand ați fost investit. Nu sunt vorbe goale. Este esența demnității pe care ați avut-o.
„Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, Să apăr drepturile şi interesele naţionale, Să respect Constiuţia şi legile României.”