Si lampioanele zburatoare pot fi periculoase

In ultima perioada, la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta au fost transmise, din partea unor organizatori de evenimente si a unor persoane fizice/juridice, solicitari privind emiterea unor puncte de vedere privind desfasurarea activitatii de lansare a lampioanelor zburatoare.

La nivel international s-a constat ca lampioanele zburatoare au constituit surse de producere a incendiilor la constructii, in general inalte si foarte inalte (balcoane, copertine, terase etc.), la vegetatie uscata si la paduri. Totodata, acestea au constituit pericole pentru aeronave, un exemplu elocvent fiind incidentul la o aeronava in zona Sanya din China. In urma incidentului in zona Sanya s-a interzis permanent lansarea lampioanelor zburatoare.

De asemenea, in Marea Britanie, paza de coasta s-a confruntat in ultimii 2 ani cu o serie de alarme false (circa 700), provocate din cauza lampioanelor zburatoare.

Potrivit legislatiei privind apararea impotriva incendiilor, acest tip de activitate nu necesita emiterea de avize/autorizatii privind securitatea la incendiu, respectiv emiterea de acorduri cu privire la desfasurarea acestora, din partea institutiei noastre.

Avand in vedere faptul ca lampioanele zburatoare sunt propulsate de aerul cald generat de flacara produsa dupa aprinderea unui element combustibil,  potrivit art. 97 alin.(1) din Normele generale de aparare impotriva incendiilor, aprobate prin OMAI nr. 163/2007, „utilizarea focului deschis in locuri cu pericol de incendiu si pe timp de vant este interzisa…”.

Avand in vedere aspectele precizate anterior, pentru desfasurarea in conditii de siguranta a evenimentelor, se vor solicita:

–                      puncte de vedere cu privire la lansarea lampioanelor zburatoare de la Unitatea de Control a Traficului Aerian din cadrul aeroportului cel mai apropiat de locul evenimentului, precum si de la organele de politiei rutiera.

–                      informatii cu privire la starea vremii in zona vizata la data desfasurarii evenimentului, de la Agentia Nationala de Meteorologie (conditii meteo, viteza si directia vantului dominant).

In situatia desfasurarii activitatii de lansare a lampioanelor zburatoare se recomanda respectarea urmatoarelor reguli minimale:

  1. Respectarea instructiunilor producatorului de utilizare in siguranta a lampioanelor zburatoare.
  2. Lampioanele zburatoare vor fi lansate doar de catre persoane adulte responsabile, care in prealabil s-au informat asupra modului de utilizare in siguranta a acestora.
  3. Lampioanele zburatoare se vor lansa numai in spatii exterioare deschise, largi, la distanta mare de arbori, linii de alimentare cu energie electrica sau pentru alte utilitati pozate suprateran, constructii, in general inalte si foarte inalte (inclusiv balcoane, copertine, terase, reclame etc.) sau alte zone potential a fi puse in pericol.
  4. Lampioanele zburatoare nu se vor lansa la o distanta mai mica de 10 km de orice aeroport sau cale rutiera circulata, lumina acestora putand fi interpretata ca un semnal luminos ce poate deruta ori distrage atentia pilotilor sau conducatorilor auto.
  5. Lampioanele zburatoare se vor lansa numai in conditii meteo favorabile (fara vant). In cazul in care vantul bate usor, este necesara asigurarea asupra faptului ca lampioanele zburatoare lansate nu se vor deplasa deasupra participantilor la evenimente, cladirilor, arborilor, aeroporturilor, soselelor circulate sau in orice alta zona unde acestea pot genera incidente cu efecte negative asupra vietii, bunurilor si mediului.
  6. Se va asigura dotarea locului de desfasurare a evenimentului cu mijloace de stingere adecvate, pentru a se putea actiona operativ in caz de incendiu.

De asemenea, aducem la cunostinta utilizatorilor de lampioane faptul ca, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 307 privind apararea impotriva incendiilor, persoanele fizice si juridice raspund, potrivit legii, de stabilirea si aplicarea masurilor de aparare impotriva incendiilor, precum si de consecintele producerii incendiilor.