Un studiu realizat recent de noi, acolo unde repondentii au fost chiar recrutorii companiilor de top din tara din varii domenii ne indica frazele care atrag cel mai mult atentia intr-un CV, ce categorii trebuie adaugate in el si, de asemenea, care elemente impresioneaza cel mai mult in cadrul unui interviu si ce greseli ar trebui evitate.
Tinand cont de faptul ca, in medie, un angajat din domeniul Resurselor Umane scaneaza un CV in nu mai mult de 5-6 secunde, e absolut necesar, inainte de a-l completa, sa afli ce anume ii atrage atentia, pentru a sti pe ce sa te concentrezi. La interviu, in schimb, chiar daca timpul tau nu e atat de limitat, exista numeroase criterii pe care trebuie sa le aduci in discutie, o multitudine de greseli pe care sa le eviti si diferite abordari care sa te apropie de pozitia pe care ti-o doresti.
Frazele cheie si categoriile din CV care iti pot aduce interviul
Fara niciun dubiu, cuvantul ”experienta” fura din prima clipa privirile angajatorilor, obtinand, de altfel, cel mai mare punctaj, 12,1%, dintre toate cele 10 fraze cu referire la acest subiect prezentate acestora. Pe locul al doilea, cu doar 0.23% mai slab cotata, s-a aflat sintagma ”am realizat”, ceea ce demonstreaza inca o data ca Laszlo Bock, directorul de Resurse Umane al Google, avea dreptate in legatura cu importanta utilizarii verbelor active in CV. Podiumul e incheiat de cuvantul ”skill”, altul cu o greutate aparte, care primeste un numar de 11,15 procente in ochii recrutorilor. Locurile patru si cinci sunt ocupate de ”proiect”, respectiv ”echipa”, in timp ce ”dezvoltare”, ”profesional”, ”leadership”, ”management” si ”business” sunt, in ordinea afisarii, cele pentru care angajatorul isi sacrifica foarte putin din timp.
La capitolul sectiuni pe care un candidat trebuie sa se concentreze in momentul completarii CV-ului, campul ”obiective profesionale” e lider, fiind foarte aproape de a obtine punctajul maxim, urmat la mica distanta de ”realizari”. ”Training-uri” si ”activitati extra” primesc in jur de 12 procente iar pe locul cinci, cu 10,89%, se afla campul ”recomandari”. In fine, la polul opus, ultima clasata, e sectiunea de ”multumiri”, una la care angajatorii, conform studiului, te sfatuiesc sa renunti. Iarasi, nici ”aprecieri personale”, ”obiective personale” si ”hobby-uri” nu sunt campurile din CV carora recrutorii le ofera o atentie aparte. Ba chiar din contra, avand in vedere rezultatele slabe obtinute si de acestea.
Prin ce poti impresiona la interviu si ce greseli trebuie evitate pentru a obtine angajarea
Doar ca CV-ul, chiar daca reprezinta prima legatura in relatia dintre candidat si recrutor, nu are scopul de a obtine angajarea propriu zisa, ci doar interviul. Odata ajuns aici, e pacat sa nu faci in asa fel incat sa primesti telefonul pe care il vei astepta inca din clipa in care vei parasi sediul companiei in cadrul careia iti doresti sa lucrezi.
Conform studiului mentionat anterior, ”entuziasmul” este de departe cel mai puternic element de care te poti folosi pentru a impresiona angajatorul. O alta nota mare a primit-o ”bunul simt”, avand o medie de 4,35 puncte dintr-un maxim de 5. Asa cum era de asteptat, si research-ul facut cum trebuie te diferentiaza mult de ceilalti candidati. Asadar, cele trei categorii de research, -job, companie, echipa- se regasesc in preferintele angajatorului atunci cand discutam despre interviu, in ordinea prezentata. ”Curiozitatea”, ”raspunsurile la obiect”, ”raspunsurile elaborate” si ”eleganta” ocupa urmatoarele locuri, la mare distanta de acestea fiind ”calitatile fizice”, ultima clasata.
Cat despre greselile care trebuie evitate, in capul listei se afla ”atitudinea de non implicare”, asa cum era destul de previzibil dupa rezultatele bune obtinute de ”entuziasm”. Fiind niste oameni cu agenda extrem de incarcata, nu e de mirare nici ca cei din domeniul Resurselor Umane acorda 12,03% procente lipsei de punctualitate, clasand-o astfel pe a doua pozitie in topul greselilor facute la un interviu. De asemenea, si tinuta necorespunzatoare pozitiei la care aplici are un rol determinant in refuzul pe care risti sa il primesti. Urmatoarele trei greseli, ”criticile aduse fostilor angajatori”, ”aroganta” si ”lipsa research-ului” au fost considerate flagrante intr-o masura perfect egala, toate obtinand un punctaj de 11,25%. Locurile sapte si opt sunt rezervate pentru ”raspunsurile cliseice” si ”discutiile personale”, in timp ce ”partea salariala” sau mai degraba intrebarile referitoare la aceasta si ”timiditatea” au strans aproximativ 5-6%, pierzandu-si astfel statutul de ”greseala”.
SmartDreamers este platforma de recrutare care simplifica legatura dintre companii si candidatii la job-uri. Pe www.smartdreamers.com, tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani au sansa de a-si gasi locul de munca potrivit experientei si pregatirii lor.