Din cauza neimplicarii Consiliului Judetean Giurgiu in consilierea si ajutorarea localitatilor din judet, primarii s-au vazut nevoiti sa se organizeze singuri, sa caute solutii si sa nu mai stea cu mana intinsa si cu gatul lungit catre CJ.
Deoarece sumele de echilibrare primite de la CJ au fost infime pentru unele comune (primarii vorbesc despre sume repartizate partizan, pe criterii politice), multe primarii sunt acum intr-o situatie financiara precara si spera intr-o rectificare de buget, pentru a putea supravietui…
Tot raul, spre bine – spune un vechi proverb, astfel ca nevoia i-a invatat pe primari sa se organizeze si sa se descurce singuri, dandu-i cu tifla presedintelui CJ Giurgiu.
Unii dintre primari se gandesc serios sa paraseasca ADI-ul lui Mustatea si sa se autogospodareasca pe cont propriu, apeland la alte mijloace pentru aductiunea de apa si canalizare, iar altii incearca sa acceseze fonduri UE organizandu-se in asociatii zonale.
Este si cazul comunelor Letca Noua, Iepuresti si Bulbucata, care au infiintata Asociatia de Dezvoltare Zonala (ADZ) – Centrul Vlasca…
„Am infiintat aceasta ADZ pentru a incerca sa dezvoltam comunitatile celor trei localitati. Este o sansa in plus pentru accesarea mai rapida a proiectelor comune cu fonduri europene, si foarte curand vom avea depuse si primele proiecte cu care speram sa avem succes”, a precizat primarita din Bulbucata, Lucia Andrei.