Romanii sunt specialisti in sarbatori si traditii. Importate sau autohtone. Valentine’s Day, o sarbatoare imprumutata, nu face exceptie. Lasand deoparte caracterul pur comercial al acestei sarbatori, nu putem sa nu ne situam undeva intre Valentine’s Day si… Dragobete. E adevarat ca Dragobetele este „prea romanesc, prea autohton”, si nici nu are melodicitatea lexicala a sarbatorii imprumutate din occident…
Dar, nu-i asa, pentru stressul milioanelor de barbati, care fac eforturi – si financiare, dar si de… stapanire de sine – si care bantuie nauci prin marketuri – e inca o zi in care sa isi arate partea buna a existentei si inclinatia (ne)nativa spre diabetul zaharat al vorbelor dulci, pe langa consoarte, prietene, iubite…
Revenind la sarbatoarea in sine, care deschide sirul zilelor in care trebuie, obligat/fortat, ca fiecare mascul feroce sa mascheze stanjenit buchetele de floricele si inimioare cu snurulete – ce ne facem cu Dragobetele? Pe care nu suntem obligati sa-l sarbatorim in itari, opinci si ie, dar, cu siguranta e mai putin costisitor, mai putin comercial. Si apoi este neaos romanesc, ba chiar – barbateste vorbind – nu are nimic din efeminarea sfantului Valentin, ci are duritatea si mai ales virilitatea pur masculina a romanului (nu neaparat de la munte).
Au curs rauri de cerneala in confruntarea „traditionistilor dragobetieni” cu adeptii sfantului Valentin, iar rezultatul este clar: a castigat mister Valentin comerciantul, care a stiut sa imbine unghiile taiate, tenul abia scos de la cabinetul de cosmetica, mainile moi date cu „hand creme”, parfumul sintetic „David Beckham” si „ailaviul” din engleza, mai „cool” decat palmele batucite si „teiubescul” Dragobetelui obosit de tranzitie si criza.
Asadar, avem de ales, sau le sarbatorim pe amandoua?