Vineri, 26 septembrie, „Marin Anastasovici” a găzduit o poveste – „Gala Fotbalului Giurgiuvean – NORD vs. SUD”, organizată de Consiliul Județean Giurgiu în parteneriat cu municipalitatea, eveniment care a adus împreună fostele glorii ale fotbalului județean și copiii care vor să-i urmeze. Au stat, simbolic, alături, trecutul, prezentul și viitorul fotbalului giurgiuvean, apoi au ieșit și s-au înfruntat pe teren.
NORD și SUD nu au fost doar două echipe, ci efectiv, două lumi: experiența celor care știu cum se joacă un meci și emoția celor mici, pentru care fiecare partidă poate fi începutul unui vis.
Pentru cei mici, cel mai frumos moment al zilei a fost premierea, când copiii au fost chemați, unul câte unul și au primit echipament sportiv, diplome și medalii din partea președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu. Așadar, nimeni nu a pierdut, toți au fost învingători.

Alături de președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu, s-au aflat vicepreședintele George Dobre, cel care s-a ocupat îndeaproape de buna desfășurare a evenimentului, deputatul Andrei Alexandru și prefectul Ion Ghimpețeanu.
Pentru câteva ore, administrația, fotbalul și publicul au stat în același loc, iar centrul atenției a rămas acolo unde trebuia să fie – pe teren.
La meciul Old Boys NORD vs. SUD, lovitura de start nu putea avea o încărcătură mai potrivită pentru o astfel de zi. Lovitura a dat-o Narciz Coman, una dintre fostele glorii ale fotbalului din România. Un gest de câteva secunde, care a legat, simbolic, generațiile.
Nana Falemi a fost invitatul special al evenimentului. Fotbalist care a cunoscut fotbalul de performanță la cote înalte, Falemi a adus cu el nu doar numele unui fost jucător important, ci și farmecul unei lumi pe care copiii de astăzi o privesc, de multe ori, cu admirație.
Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, le-a mulțumit tuturor celor care au fost parte din eveniment, dar mesajul cel mai important a fost că Gala Fotbalului Giurgiuvean nu va rămâne o întâmplare de o zi, ci va deveni o tradiție.

