20 de permise reținute, 37 de certificate de înmatriculare retrase și 342 de amenzi – rezultatul raziilor polițiștilor giurgiuveni din acest weekend

În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii giurgiuveni, împreună cu polițiștii de frontieră ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu au fost prezenți la datorie, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
In perioada derulării acțiunii au fost aplicate 342 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.943 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 37 de certificate de înmatriculare, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, în perioada de referință, polițiștii giurgiuveni au legitimat peste 400 de persoane, au verificat 374 de autovehicule și au efectuat 381 de testări cu aparatele din dotare, pentru alcool și substanțe psihoactive.
Totodată, pe timpul activităților desfășurate pentru prevenirea accidentelor de circulație, au fost constatate în flagrant delict 2 infracțiuni la regimul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *