7 ani fără Poetul din Bolintin Deal

S-a stins la 18 mai 2016 poetul Dumitru Dumitrică, așa cum a trăit, neștiut decât de cei care i-au fost aproape, în căsuța poeziei din Bolintin Deal. Trista veste, care mi-a îndoliat sufletul, am aflat-o târziu, când bunul meu prieten, și totodată devenit rudă, ne privea din stele, luminându-ne viața cu miracolul cuvintelor cuprinse în cele 26 de volume de versuri și proză pe care le-a scris. Volume despre care, din păcate, doar cei care îi erau prieteni de condei, știu. Tomuri, care numai el știa prin ce efort financiar vedeau lumina tiparului. Noi, iubitorii cuvântului scris, aflam de o nouă apariție editorială, când, prietenul Mitică ne suna și ne adresa invitația de a-i fi oaspeți, la o nouă lansare de carte. Nu într-o sală, nu cu un protocol anume, nu după o anumită rigoare, ci în minunata sa grădină din curtea casei sale din Bolintin Deal.
Doamne, ce curte…. ! Cu sute de flori plantate nu numai în straturi, ci oriunde puteau prinde rădăcini, cu o salcie pletoasă în formă de umbrelă, cu alei mărginite de pietre așezate cu migală, cu numeroase locuri care te invitau la un scurt popas, fiecare realizate mai ingenios decât celelalte. Și ce îți bucura și mai mult ochiul, dar și sufletul, era căsuța cu prispă a poeziei. Căsuță în care au poposit, mărturie sunt numeroasele fotografii existente, nume mari ale scrisului contemporan românesc. Printre ei, marele Eugen Barbu, cel care , văzând primele încercări ale lui Mitică, l-a îndemnat să nu se lase de scris. Și astfel Mitică și-a extins truda care îi era atât de dragă – a zidit nu numai cărămizi pentru a înălța case, dar a început să zidească din cuvinte poeme, schițe și nuvele, într-un cuvânt, cărți.
Ultima lansare de carte, în grădina casei, a avut loc în data de 22 iunie 2014. Prezenți, peste 40 de prieteni, confrați ai scrisului, scriitori, poeți. S-au spus vorbe alese despre literatura română, despre revistele literare, despre gazda, Dumitru Dumitrică, care își prezenta volumul de poeme alese, ALBASTRULE CER, ALBASTRULE CER…, apărut cu un an în urmă la o editură bucureșteană.
Firesc, autorul mi-a dăruit și mie o carte, cu rmătoarele cuvinte : „Dragului și bunului prieten , Emil Talianu și celor dragi domniei sale, din inimă pentru inimă… Același din totdeauna . ( Semnătura) 22 iunie 2014. Bolintin Deal “.
Bunul său prieten, venit tocmai de la Lugoj, cantautorul Vasile Gondoci, i-a cântat unele poeme, scriitorii giurgiuveni, Ion C. Ștefan, Aureliu Goci, i-au prezentat truda literară, actrița Doina Ghițescu i-a recitat câteva poeme…
Peste 23 de luni, grădina atât de frumoasă a Poetului din Bolintin Deal, plângea. Florile, iarba, copacii se ofileau, Grădinarul, care le mângâia în fiecare dimineață,
plecase într-o altă lume…

prof. Emil Talianu