Sondaj comandat de PSD: AUR, pe primul loc cu 40%, iar românii cer măsuri urgente pentru economie

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, AUR ar obține 40% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de IRES la comanda PSD.
Pe locul al doilea s-ar clasa PSD, cu 21%, urmat de PNL cu 17% și USR cu 10%. Restul formațiunilor politice ar rămâne sub pragul de 5%, potrivit cercetării sociologice.
Sondajul arată și un nivel ridicat de nemulțumire față de situația politică și economică din România. Aproape 92% dintre respondenți consideră că țara traversează o criză politică, iar 80% spun că România merge într-o direcție greșită.
Întrebați cine este responsabil pentru actuala situație, 36% dintre participanți au indicat toate partidele politice. La nivel individual, premierul Ilie Bolojan este considerat principalul responsabil de 16% dintre respondenți, urmat de PSD și de președintele țării, fiecare cu câte 14%.
Activitatea premierului primește o notă medie de 4,71, iar două treimi dintre cei chestionați afirmă că Ilie Bolojan nu ar mai trebui să ocupe funcția de prim-ministru. În același timp, 41% dintre respondenți apreciază că liderul PSD, Sorin Grindeanu, gestionează mai bine actuala situație politică decât liderul PNL, preferat de 38%.
Pe plan economic, 41% dintre români spun că nivelul lor de trai este slab sau foarte slab, iar peste jumătate afirmă că veniturile le ajung cu greu de la o lună la alta. Principalele așteptări de la viitorul guvern sunt relansarea economiei, majorarea salariilor și pensiilor și combaterea corupției.
Sondajul IRES a fost realizat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, prin interviuri telefonice (CATI), pe un eșantion național de 1.002 persoane adulte. Marja de eroare este de ±3,1%.