Nu există primar care, mai ales la primul mandat, să nu se plângă de volumul uriaș de muncă, de telefoanele care sună la orice oră și de cetățenii care au impresia că edilul este și instalator, și psiholog, și salvator de serviciu. Aproape toți jură cu mâna pe inimă că nu le mai trebuie în viața lor încă un mandat. Numai că jurământul rezistă exact până la următoarea campanie electorală.
Apoi mai gustă o dată din putere. După care încă o dată. Și încă o dată. Iar mandatul care trebuia să fie ultimul devine penultimul, iar penultimul devine… „sigur ultimul”.
Ai crede că omul s-a obișnuit cu munca grea…Hai să fim serioși…
Încă din primul mandat, prin bătătura edilului încep să apară SUV-uri lucioase, tractoare performante, terenuri bine amplasate și firme care înfloresc pe numele soției, copiilor, verilor, mătușilor și altor rude care până mai ieri își vedeau liniștiți de viață.
Afacerile cresc într-un ritm care l-ar face invidios și pe Făt-Frumos. Nu în trei zile și trei nopți, ci în câteva luni.
Apoi, pe la al doilea sau al treilea mandat, se produce inevitabila tragedie familială. O adevărată dramă sentimentală lovește căminul edilului: după ani întregi de armonie și prosperitate, primarul divorțează. Urmează rapid partajul, iar la final, bietul primar rămâne, oficial, aproape fără nimic.
Dacă te uiți în acte, ai impresia că omul a administrat comuna sau orașul din altruism, doar cu hainele de pe el și cu o bicicletă second-hand.
În unele cazuri, rare este adevărat, povestea este condimentată și cu apariția unei tinere ( de cele mai multe ori angajată in Primărie), aprige și focoase, despre care se spune că i-ar fi sucit mințile gospodarului-șef.
În rest, gurile rele vorbesc despre o metodă care a devenit aproape tradițională în anumite cercuri politice: divorțul de conveniență.
Practic, familia se desparte pe hârtie, proprietățile, terenurile, firmele și alte bunuri dispar din declarațiile de avere ale demnitarului și aterizează în zone mai puțin expuse publicului. Iar atunci când apar suspiciuni de corupție, conflicte de interese sau alte probleme juridice, bunurile deja partajate devin mai greu de urmărit și, eventual, de recuperat.
Teoretic, Agenția Națională de Integritate (ANI) ar trebui să verifice averile dobândite nejustificat și transferurile suspecte de proprietăți. În practică, demonstrarea unui divorț simulat este un demers complicat, consumă resurse și necesită probe solide. Așa se face că mulți anchetatori ajung să alerge după himere, încercând să dovedească faptul că o despărțire este doar o convenție utilă, menită să protejeze patrimoniul familiei de eventuale surprize juridice.
Unde voiam să ajung? Moda aceasta a ajuns și la Giurgiu.
Nu vorbim despre cazuri demonstrate în instanță, ci despre situații pe care comunitățile le observă, le discută și le comentează de ani întregi. Sunt povești care circulă prin sate și orașe, vizibile cu ochiul liber, dar greu de probat chiar și pentru investigatori experimentați.
Iar când vezi că unii edili, demnitari, politicieni, devin peste noapte săraci… în declarații, începi să înțelegi că vechiul proverb „Frica păzește bostănăria” are o aplicabilitate surprinzător de modernă, mai ales în administrația publică și în politică, dar, mai ales, în familie.
Iadu Michiduță
