
Primaria Giurgiu a inceput “sa igienizeze” vama Giurgiu, poarta de intrare in tara, unde de ani de zile nu s-a mai facut curat, iar “peisajul” arata dezolant.
De luni, 11 martie, lucratorii Societatii Intretinerea Peisagistica a Spatiilor Verzi au inceput toaletarea copacilor si tunderea arbustilor si vor strange gunoiul din zona vamii pentru a da un alt aspect acestei zone neglijate ani la rand de autoritatile nationale.
Despre aceasta zona, edilul municipiului Nicolae Barbu, a facut referire in cadrul celei mai recente conferinte de presa, declarand ca are in plan sa dea un alt aspect intrarii in tara. Municipalitatea lucreaza asadar la un proiect care include printre altele si plantari de copaci sau acoperire cu gazon, in zona Vamii.