In primavara lui 2010, am avut onoarea sa trec pragul casei Maestrului Sergiu Nicolaescu. La intrarea in apartamentul vilei, la etajul I, chiar langa usa era o borna kilometrica pe care scria “Kilometrul 0”… Kilometrul 0 al cin

ematografiei romanesti s-a stins, raman amintirile si filmele capodopera pe care le-a regizat.
Timp de patru ore, impreuna cu echipa de filmare, formata din giurgiuveni – Nicoleta Pana, Mihai Decu si Radu Diaconescu – l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu si ca regizor, si ca actor, dar si ca… gazda primitoare.
Timp de patru ore am ascultat povesti cu Fetii Frumosi ai cinematografiei romanesti, intamplari triste si vesele, povestite molcom de Maestru…
Legat de Giurgiu si de locul in care a filmat Batalia de la Calugareni, marele regizor isi amintea ca cel mai greu lucru a fost sa coordoneze militarii care formau trupele de valahi si turci, pentru ca din cauza distantei mari intre trupe, comenzile pe care le dadea ajungeau cu intarziere de cateva secunde (comanda se dadea la microfon, prin boxe, care erau legate de statie prin sute de metri de cablu). De aceea, a fost nevoie sa se traga mai multe duble…
Ne-a povestit si de regretatul Gheorghe Dinica, pe care-l aprecia foarte mult, si de Jean Constantin…
Inainte de a pleca din casa marelui regizor, acesta a tinut sa ne prezinte “trofeele”, diplome, premii, costume si arme de epoca… Si s-a oferit sa se si fotografieze cu fiecare dintre noi…
Am avut onoarea, Maestre…