
Pacientii vor plãti, din luna martie a acestui an, o sumã modicã (coplata) pentru servicii asigurate în spitale, cu exceptia celor de urgentã.
Ministrul Nicolãescu a explicat cã, într-o primã etapã, Fondul Monetar International a cerut coplata pentru toate serviciile medicale, însã, în urma negocierilor, s-a convenit sã se plãteascã numai în spital, la externare.
Ministrul a subliniat cã în acest fel este îndeplinitã o conditionalitate prevãzutã de celelalte guverne în acordul cu FMI. Potrivit ministrului, mãsura este necesarã pentru cã în spitale costurile sunt cele mai mari si s-a constatat cã se fac internãri nejustificate, fictive, pentru cã tariful este prea mic, Nicolãescu opinând cã aceste probleme se vor diminua prin aplicarea coplãtii.
El a anuntat, de asemenea, cã la sfârsitul anului se va face o evaluare a coplãtii, dupã care se va decide ce pasi vor fi fãcuti în continuare. El a precizat cã banii din coplatã merg la venitul propriu al spitalului. Cât priveste managementul unitãtilor sanitare, ministrul a precizat cã, dacã se acumuleazã trei luni consecutiv datorii, managerul poate fi schimbat. „În bugetul pe 2013 o sumã foarte mare este pentru plata datoriilor si nu se mai pot acumula altele în plus”, a atras atentia Eugen Nicolãescu.
Cine este scutit de coplatã în spitale
Pentru serviciile de urgentã, cele primite în ambulatoriu de specialitate, pentru medicina de familie si în cazul analizelor medicale nu vom plãti nimic în plus, deocamdatã, a explicat ministrul Sãnãtãtii, Eugen Nicolãescu. „As vrea sã mentionez foarte clar cã nu este vorba despre oamenii care vin la spital sã cearã un anumit serviciu. Este vorba despre cei care se externeazã”, a precizat Nicolãescu.
Potrivit legii, coplata nu se aplicã pentru copiii cu vârste de pânã la 18 ani, pentru tinerii între 18 si 26 de ani, dacã sunt elevi ori absolventi de liceu. De asemenea, sunt scutiti de la coplatã si ucenicii sau studentii fãrã loc de muncã, dar si bolnavii cu afectiuni incluse în programele nationale de sãnãtate, dar cu conditia sã nu realizeze venituri din muncã sau pensie.
Dintre pensionari, vor fi scutiti de coplatã doar cei cu venituri numai din pensii care nu depãsesc 740 de lei pe lunã.