Cum pot fi accesate fonduri nerambursabile pentru medicii de la tara

Programului National pentru Dezvoltare Rurala derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR)
Programului National pentru Dezvoltare Rurala derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR)

Cadrele medicale care detin sau intentioneaza sa infiinteze cabinete medicale in zonele rurale, precum si societatile medicale din aceste zone pot obtine finantare nerambursabila pentru activitatea pe care o desfasoara, prin intermediul Programului National pentru Dezvoltare Rurala derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), informeaza Ministerul Sanatatii.

Suma pusa la dispozitie prin acest program este de 134.668.992 euro iar la inceputul saptamanii s-a deschis linia de finantare din cadrul Programului National pentru Dezvoltare Rurala.
Conform programului, medicii, dar si societatile comerciale din mediul rural pot obtine fonduri nerambursabile pentru a realiza investitii in serviciile de sanatate umana, asistenta medicala ambulatorie si stomatologica, asistenta medicala generala, specializata, dar si in alte domenii (dispozitive medicale).
Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfasoara pana la 28 septembrie
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit este Autoritatea de Management a acestui program si apartine Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Informatii detaliate, inclusiv Ghidul Solicitantului, pot fi obtinute pe pagina Programului National de Dezvoltare Rurala www.apdrp.ro.