
In sedinta ordinara din 30 august 2012, Consiliul Local al Municipiului Giurgiu a aprobat in unanimitate de voturi „Regulamentul local privind acordarea de scutiri la plata impozitului pe cladiri proprietarilor de apartamente si de imobile cu destinatia de locuinte care au executat lucrari de interventie pentru cresterea performantei energetice pe cheltuiala proprie”, regulament prin care se stabileste procedura acordarii scutirii sau reducerii de la plata impozitului pe cladiri proprietarilor care si-au izolat termic locuintele.
Pentru a beneficia de scutiri sau reduceri la plata impozitului pe cladiri, aceasta categorie de proprietari trebuie sa indeplineasca mai multe criterii. Astfel, contribuabilul nu trebuie sa figureze cu debite restante catre bugetul local. In plus, trebuie sa depuna la Directia de Impozite si Taxe Giurgiu, in copie, urmatoarele documente:
– cererea prin care se solicita scutirea/reducerea la plata impozitului pe cladire;
– documentele de dobandire in proprietate a imobilului in cauza din care sa rezulte destinatia de locuinta a acestuia;
– autorizatia pentru executarea lucrarilor de interventie, emisa in conditiile legii;
– certificatul de performanta energetica sau alt document legal emis in baza auditului energetic din care sa rezulte clasa de performanta energetica la care se incadreaza imobilul dupa efectuarea lucrarilor de reabilitare, in care sunt precizate masurile de interventie realizate pentru reabilitarea termica;
– procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor, intocmit in conditiile legii, prin care se constata realizarea masurilor de interventie recomandate de catre auditorul energetic in raportul de audit energetic;
– declaratie pe propria raspundere ca lucrarile de interventie efectuate pentru cresterea performantei energetice s-au facut exclusiv pe cheltuiala proprie a proprietarului.
Certificatele de performanta energetica a cladirilor vor fi eliberate de auditori energetici autorizati, aflati pe „Lista auditorilor energetici” existenta pe site-ul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energetic sau pe pagina de web a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Lucrarile de interventie realizate trebuie sa corespunda cu cele stabilite prin art. 4 al OUG nr. 18/2009. Acestea sunt: izolarea termica a peretilor exteriori, inlocuirea ferestrelor si a usilor exterioare existente, inclusiv tamplaria aferenta accesului in blocul de locuinte, cu tamplarie performanta energetic, inchiderea balcoanelor/logiilor cu tamplarie performanta energetic, termo-hidroizolarea terasei/termoizolarea planseului peste ultimul nivel in cazul existentei sarpantei, izolarea termica a planseului peste subsol, in cazul in care prin proiectarea blocului sunt prevazute apartamente la parter, lucrari de demontare a instalatiilor si a echipamentelor montate aparent pe fatadele/terasa blocului de locuinte, precum si remontarea acestora dupa efectuarea lucrarilor de izolare termica si lucrari de refacere a finisajelor anvelopei.
In functie de performanta energetica, cladirile se clasifica in sapte clase pe o scala energetica. Se porneste de la clasa A, caracterizata prin consumul cel mai scazut de energie, pana la clasa G, corespunzatoare celui mai ridicat consum specific de energie.
Perioadele de scutire de la plata impozitului pe cladiri se acorda in functie de clasa de performanta energetica astfel:
– cladirile incadrate in clasa de performanta D, pe o perioada de 7 ani
– cladiri incadrate in clasa de performanta C, pe o perioada de 8 ani
– cladiri incadrate in clasa de performanta B, pe o perioada de 9 ani
– cladiri incadrate in clasa de performanta A, pe o perioada de 10 ani
Reducerile la plata impozitului pe cladiri se acorda in procent de 50% pentru cladiri reabilitate din punct de vedere energetic, conform certificatului de performanta energetica, incadrate la clasele de performanta energetica E,F si G.
Perioadele de acordare a reducerilor de la plata impozitului pe cladiri se acorda in functie de clasa de performanta energetica astfel:
– cladiri incadrate in clasa de performanta G, pe o perioada de 7 ani
– cladiri incadrate in clasa de performanta F pe o perioada de 8 ani
– cladiri incadrate in clasa de performanta E pe o perioada de 9 ani
Scutirea, respectiv reducerea de la plata impozitului pe cladiri se aplica cu incepere de la data de 1 ianuarie a anului fiscal urmator finalizarii lucrarilor de reabilitare.