Articolul 217 (8) CPP precizeaza In cazul in care dispune o solutie de netrimitere in judecata, procurorul dispune si restituirea cautiunii.
Deci statul roman ar putea sa incaseze si sa recupereze din prejudiciu din faza de urmarire penala pentru ca in 99,9 % dosarele de urmarire penala se trimit in judecata
Dar de ce nu se vrea acest lucru?
Calea de atac impotriva masurii controlului judiciar pe cautiune dispuse de procuror. Masura controlului judiciar pe cautiune poate fi dispusa in faza de urmarire penala, de procuror, prin ordonanta (din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penala) sau prin incheiere de catre judecatorul de drepturi si libertati investit cu solutionarea unei propuneri de luare sau prelungire a unei masuri preventive privative de libertate (sau in solutionarea unei contestatii impotriva unei incheieri, prin care s-a dispus asupra unei asemenea masuri). Daca procurorul a dispus, in cursul urmaririi penale, luarea masurii controlului judiciar pe cautiune fata de inculpat, legea permite exercitarea unei cai de atac impotriva acesteia doar de catre inculpat, calea de atac fiind plangerea, termenul prevazut de lege fiind de 48 de ore de la comunicarea ordonantei catre inculpat. Plangerea se adreseaza judecatorului de drepturi si libertati, de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece
Asupra plangerii judecatorul se va pronunta in camera de consiliu, prin incheiere; solutiile ce pot fi adoptate de judecatorul de drepturi si libertati sunt, fie de respingere a plangerii (ca inadmisibila, tardiva ori neintemeiata), fie de admitere si revocare a masurii preventive, daca s-ar constata ca aceasta a fost luata cu incalcarea prevederilor legale. Analizand dispozitiile art. 216, raportat la art. 213 din noul Cod de procedura penala, constatam ca, de fapt, acesta nu reda de o maniera exhaustiva solutiile ce pot fi dispuse de judecatorul de drepturi si libertati chemat sa solutioneze plangerea formulata de inculpat. Mai mult, denumirea marginala [„calea de atac impotriva masurii controlului judiciar dispuse de procuror” (s.n.)], nu este in afara oricarei critici, intrucat calea de atac se exercita impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii, nu impotriva masurii procesuale, iar ipoteza revocarii masurii preventive este consecinta admiterii plangerii si desfiintarii ordonantei impotriva careia s-a formulat calea de atac.
Procedura de luare a masurii controlului judiciar pe cautiune de catre judecator. Procedura de luare a masurii controlului judiciar pe cautiune este, aparent, aceeasi cu cea de luare a masurii controlului judiciar, textul art. 216 alin. (3) din noul Cod de procedura penala, facand referire la aplicarea in acest sens si a dispozitiilor art. 212 si art. 214 din acelasi cod (prin care se reglementeaza dispunerea controlului judiciar). Textul de lege este insa criticabil, prin absenta unor reglementari specifice ale procedurii de dispunere a masurii controlului judiciar pe cautiune – cu precadere in privinta procedurii de urmat, in ipoteza in care competenta de a dispune revine unui magistrat judecator – in faza de camera preliminara ori in faza de judecata sau chiar in faza de urmarire penala, cand judecatorul de drepturi si libertati este investit cu solutionarea unei cereri sau propuneri privind luarea, prelungirea ori inlocuirea unei masuri preventive privative de libertate. Aceasta, deoarece depunerea cautiunii este o conditie prealabila pentru a se dispune masura preventiva, insa cautiunea nu poate fi apreciata si depusa direct de catre inculpat, cuantumul ei stabilindu-se tot de catre organul judiciar, situatie ce gereaza necesitatea solutionarii propunerii de luare a masurii preventive a controlului judiciar in doua etape distincte: a) cea a verificarii admisibilitatii in principiu – a verificarii indeplinirii conditiilor cerute de lege pentru a dispune aceasta masura preventiva; daca se considera solicitarea ca fiind admisibila in principiu, se impun fixarea cuantumului cautiunii si stabilirea termenului de depunere a acesteia de catre inculpat; b) cea a dispunerii masurii controlului judiciar pe cautiune, atunci cand se constata indeplinirea conditiei de depunere a cautiunii stabilite de organul judiciar. O forma a procedurii de dispunere a controlului judiciar pe cautiune, a fost reglementata de legiuitorul procesual penal doar in ipoteza descrisa de art. 242 alin. (10)-(13) NCPP, anume atunci cand se solicita inlocuirea unei masuri preventive privative de libertate (arestul la domiciliu sau arestarea preventiva) cu masura controlului judiciar pe cautiune; in lipsa altor reglementari exprese, apreciem ca aceeasi procedura poate fi aplicata si la luarea (directa) a masurii preventive mentionate
Durata controlului judiciar pe cautiune. O analiza succinta a dispozitiilor care reglementeaza masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune, pune in evidenta inexistenta unei durate maxime pentru care poate fi luata aceasta masura in timpul urmaririi penale. Prin comparatie, in reglementarea anterioara, pentru masura preventiva cea mai apropiata ca natura juridica de controlul judiciar pe cautiune, erau prevazute atat durata pentru care putea fi dispusa initial, cat si o procedura de prelungire si o durata maxima totala in cursul urmaririi penale. Astfel, in reglementarea Codului de procedura penala anterior [art. 145 alin. (2) si art. 1451 alin. (2)], durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea si a obligarii de a nu parasi tara (masuri in care isi gaseste corespondenta, in parte, controlul judiciar pe cautiune), nu putea depasi 30 de zile, afara de cazul cand aceasta era prelungita in conditiile legii. Cele doua masuri puteau fi prelungite in cursul urmaririi penale, in caz de necesitate si numai motivat. Prelungirea se dispunea de procurorul care efectua sau supraveghea urmarirea penala, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. Durata maxima a acestor masuri in cursul urmaririi penale era de un an. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege era detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima era de 2 ani. In reglementarea actuala, controlul judiciar pe cautiune, odata ce este dispus de procuror sau de catre judecatorul de drepturi si libertati, se mentine pe toata durata urmaririi penale, pana la dispunerea unei solutii de netrimitere in judecata de catre procuror si in cursul procedurii de camera preliminara. Daca se dispune trimiterea in judecata, aceste masuri preventive se mentin pana la o eventuala dispozitie de revocare sau inlocuire, pronuntata in camera preliminara sau in cursul judecatii sau pana la incetarea de drept a masurii preventive In opinia noastra, inexistenta unei limite maxime a duratei pentru care poate fi dispus controlul judiciar sau controlul judiciar pe cautiune, poate ridica probleme sub aspectul conformitatii cu dispozitiile nationale si internationale cu forta juridica superioara, care reglementeaza o serie de drepturi fundamentale ale persoanei, prin luarea acestor masuri putandu-se aduce atingere, dupa caz, dreptului la libera circulatie (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 25 din Constitutia Romaniei) si dreptului la respectarea vietii private si familiale (art. 8 din Conventie si art. 26 din Constitutia Romaniei).
Av. Coltuc Marius
www.coltuc.ro