”De Origine România – DOR”, proiect adoptat de Camera Deputatilor – printre initiatori, deputatul Andrei Alexandru

Luni în ședința de plen a Camerei Deputaților, a fost adoptat proiectul de lege cu privire la etichetarea anumitor produse cu denumirea ”De Origine România – DOR”, proiect printre ai cărui inițiatori se numără şi deputatul giurgiuvean, Alexandru Andrei..
Camera Deputaților este, în acest caz, for decizional, astfel că următoarea etapă este promulgarea legii de către președintele României.
“Prin schema introdusă de noua lege, producătorii şi procesatorii români pot garanta faptul că produsul alimentar pus la vânzare este realizat pe teritoriul României şi fabricat din materii prime de origine românească.
Începând cu anul 2024, Ministerul Agriculturii va asigura din bugetul propriu resurse financiare pentru promovarea în ţară şi în străinătate a schemei de certificare voluntară ”De Origine România – DOR”
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii ”DOR”, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii, va aproba prin hotărâre normele metodologice de aplicare”, a precizat deputatul Alexandru Andrei.