Deputatul Liliana Ciobanu – prima luare de pozitie in calitate de parlamentar

Deputatul Liliana Ciobanu – prima luare de pozitie in calitate de parlamentar
Deputatul Liliana Ciobanu – prima luare de pozitie in calitate de parlamentar

Cu ocazia Zilei Sigurantei pe Internet, sarbatorita marti, 5 februarie 2013, deputatul PP-DD de Giurgiu, Liliana Ciobanu, a tras un semnal de alarma referitor la pericolele venite din mediul virtual, mai ales asupra copiilor.

„Vreau sa remarc faptul ca multe dintre victimele mediului online sunt copiii, care au din ce in ce mai mult acces la internet in scoli sau acasa, chiar si prin intermediul telefoanelor mobile. Statisticile oficiale arata ca tot mai multi minori sunt victimele traficului de persoane, iar mediul virtual este un loc propice in care copiii sunt racolati. Tocmai de aceea, trag un semnal de alarma asupra combaterii acestui fenomen, atat parintii, cat si cadrele didactice, fiind raspunzatori de modul in care minorii folosesc internetul, in asa fel incat copiii sa nu se transforme, chiar din joaca, in victime ale mediului online”, a subliniat deputatul PP-DD de Giurgiu, Liliana Ciobanu.

Ziua Sigurantei pe Internet (Safer Internet Day) este sarbatorita in fiecare an, incepand cu 2003, in luna februarie, in peste 60 de tari din intreaga lume. Ziua Sigurantei pe Internet este coordonata si promovata de reteaua europeana INSAFE – European Safer Internet Network, in cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene. In fiecare an, INSAFE promoveaza invatarea utilizarii intr-un mod responsabil a noilor tehnologii online si mobile si face referire, in special, la copii si la comportamentul acestora in mediul online.