Doar doi candidați eligibili pentru Primăria municipiului: Nicolae Barbu și Marian Măroiu

Parcă în nicio perioadă preelectorală, situația nu a fost atat de încurcată pentru cele doua mari partide de pe eșchierul politic din Giurgiu – PSD și PNL.
PSD a fost lăsat în off-side de primarul municipiului, Nicolae Barbu, care a declarat că nu va candida de la social-democrați, ci de la PRO România. O mișcare politică de așteptat, mai ales că edilul sef al municipiului a spus în mai multe rânduri că atâta vreme cât la conducerea PSD va rămâne tandemul Bădălău – Mina, el nu se regăsește în partid.
La PNL, situația este la fel de încurcată… După ce Marian Măroiu a făcut mai mult de doi ani campanie electorală din pozitia de candidat al liberalilor pentru primăria municipiului, cum s-a văzut în situația de out-sider a sărit gardul la PSD..
Să concluzionam:
Așadar, Marian Măroiu va fi candidatul PSD, iar motivația șefilor PSD în fata propriului electorat (suparat) este aceea că, “Măroiu s-a întors acasă”.
Adrian Anghelescu va fi candidatul PNL, că așa au stabilit runele sau… rudele la Capitală, însă șansele lui sunt reale doar pe facebook.
Alexandru Vladu și-a văzut spulberat visul de a fi candidatul unic al stângii giurgiuvene, iar acum șansele lui tind spre zero absolut.
Putem spune, fără echivoc, că bătălia finală pentru Primăria municipiului se va da între Barbu și Măroiu.
Primar în funcție, Nicolae Barbu are “în spate”, pe lângă cele 15 procente din start, și realizările din cele două mandate.
Marian Măroiu are, în acest moment, șanse mai puține cu PSD, pentru că electoratul de stanga este frustrat și, mai ales, neconsultat și neconsolat, iar potențialii votanți de la PNL se simt trădați.
PS. Un minus (in plus) pentru Marian Maroiu: Sticlele de vin, ciocolata, tricourile galbene inscripționate și tăierea buruienilor din municipiu, care au fost trecute de Marian Măroiu de pe borderoul PNL pe statul de plată de la PSD sau, cel mai probabil, la pierderi colaterale.

Ion Diaconescu