În 17 localități din țară au fost organizate, în paralel cu alegerile prezidențiale 2025, și alegeri locale parțiale, cetățenii fiind chemați să-și desemneze, din nou, primarul, respectiv președintele Consiliului Județean Bihor.
În județul Giurgiu, la Buturugeni, alegerile pentru primărie au fost câștigate de Preda Dumitru (PNL) – 1.246 voturi (57,05%), urmat de Gheorghe Avram Marius (AUR) – 938 (42,95%).
La nivel național, PSD a câștigat primarii în 12 localități, PNL a câștigat în 4 localități, iar un independent a luat, la scor, Primăria orașului Bușteni.
Alegerile pentru Consiliul Județean Bihor au fost câștigate categoric de Mircea Mălan (PNL) președinte interimar după plecarea lui Ilie Bolojan în funcția de senator.