Eu cu cine votez? – Dilemă rezolvată

E clar, suntem în situaţia cetăţeanului turmentat:… şi eu, eu cu cine votez? Cu teşmenitul sau cu tuta?
Intre nanocipurile îngrămădite în sticlele de suc, Vlad Dragul, apa liberă plină de informaţie, ruşi, troli, boţi, sau tuta ţării, aş alege să nu merg la vot.
Dar, vorba unui “influensăr”, tuta poate să înveţe…
Intre doi saltimbanci, îl aleg pe cel mai comic. Prefer să mă chircesc de râs 5 ani, decât să mă chircesc de frigul siberian.
Ce vreau să spun, e că nu votez “emoţional”, “cu sufletul”, pentru “viitorul patriei mumă”, nu sunt atât de patetic. Rămân tradiţionalist şi votez raţional. Dacă greşesc, n-ar fi prima dată, nu?
Constat că celor care au votat de două ori Băsescu şi de două ori Klaus Iohannis nu li s-au uscat mâinile. Ba, unii dintre ei chiar au dus-o bine, au prosperat, s-au îngrăşat…
Aşa că duminică mă duc să votez pentru 5 ani de distracţie. Cu tuta…
Iadu Michiduţă

DEX:

teșmenit, teșmenită, adjectiv – Buimăcit, smintit, zăpăcit, încurcat.

TU1, tute, s. f. (Regional) Persoană care vorbește vrute și nevrute; prostănac, tont.