
Ministerul Finantelor a publicat luni un proiect de modificare a Codului Fiscal, care modifica esential sistemul de impozitare a veniturilor din activitati agricole. Odata cu adoptarea proiectului in aceasta formula pentru veniturile din activitati agricole va putea fi platita o cota unica de 16%. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ca acest impozit se adreseaza persoanelor fizice, nu persoanelor juridice. Constantin a spus ca aceasta noua modalitate de impozitare nu se va aplica persoanelor din domeniul productiei vegetale care au sub doua hectare si nici crescatorilor de animale care au sase porci sau trei vaci, adica animalele crescute in gospodaria proprie pentru autoconsum.
Proiectul publicat luni va duce la determinarea venitului net anual in sistem real pentru veniturile din silvicultura si piscicultura potrivit regulilor de impunere proprii veniturilor din activitati independente, stabilind si nivelul normelor de venit pentru perioada impozabila din anul fiscal 2013 cuprinsa intre 1 februarie 2013 si pana la sfarsitul anului fiscal.
„Noua modalitate este o simplificare si o reducere a impozitarii persoanelor fizice din agricultura. Pe noul sistem se impoziteaza o norma de venit net anual, respectiv din venitul brut se scad cheltuielile, acestuia aplicandu-se un impozit de 15% si de 5,5% pentru contributiile la Fondul de Sanatate. Noul Cod fiscal, care prevede aceasta modalitate de impozitare, se va aplica dupa aprobare, respectiv de la 1 februarie 2013”, a spus Chitoiu.
„Modul de declarare si de plata se face de un agent fiscal, la sediul APIA, unde se si retine impozitul din veniturile incasate de acesti agricultori sub forma de subventie”, a mai adaugat Chitoiu. „Cred ca este o masura de declarare si de plata simplificata pentru cei 670.000 de agricultori, iar acestia vor deveni contribuabili la Fondul National de Sanatate”.
In paralel, ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a explicat cum se va aplica si colecta acest impozit: „Am stabilit ca modalitate de determinare a bazei impozabile, ca o norma de venit net anual, care va fi impozitata. S-a avut in vedere ca termenele de plata sa fie dupa ce agricultorii incaseaza banii din vanzarea productiei sau sub forma de subventii si, de aceea, le-am stabilit in trimestrul patru. O transa va fi la 25 octombrie si ultima la 15 decembrie. Am inteles ca acestea sunt perioadele cele mai bune, astfel incat agricultorii sa-si plateasca impozitele. Interesul nostru nu este de a stabili perioade de plata cand nu au bani si pe urma sa le aplicam majorari si penalizari si sa alergam dupa ei sa incasam aceste impozite. Interesul nostru este de a veni in sprijinul agricultorilor si de a stabili o modalitate simpla de plata”.
„Incepand cu anul fiscal 2014, normele de venit se stabilesc de catre directiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, se aproba si se publica de catre directiile generale ale finantelor publice teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, pana cel tarziu la data de 15 februarie a anului pentru care se aplica aceste norme de venit”, se arata in document.