Kaufland România clarifică informațiile vehiculate în spațiul public privind închiderea magazinului din Giurgiu, situat pe Bd. București, nr. 197.
Compania își asigură clienții din Giurgiu că primul magazin din oraș va rămâne deschis în continuare, pe termen nelimitat.
Mai mult, Kaufland își continuă investițiile în Giurgiu și anunță deschiderea celui de-al doilea hipermarket din oraș, aflat momentan în faza de construcții. Noul magazin va fi amplasat în zona centrală, în incinta unui pol comercial, asigurând accesul facil atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru clienții cu domiciliul în localitățile adiacente.
Prin această deschidere, Kaufland va genera între 80-90 noi locuri de muncă și va stimula activitatea economică locală, prin parteneriatele cu furnizorii de produse și servicii din județ.
Detaliile despre deschiderea celui de-al doilea magazin din Giurgiu și oportunitățile de angajare vor fi comunicate pe viitor, la momentul potrivit.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 173 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.