Municipiul Giurgiu începe să semene tot mai mult cu un oraș abandonat. Nu de locuitori, care își văd în continuare de viață, ci de cei care ar trebui să administreze și să îngrijească spațiul public.
Dacă un turist rătăcit ar ajunge astăzi în Giurgiu și ar face o plimbare prin Parcul Mihai Viteazul, ar putea crede că orașul participă la un concurs internațional de abandon urban.
Dacă trotuarele năpădite de buruieni de pe străzile lăturalnice mai pot fi trecute la capitolul „detalii”, imaginea din Parcul Mihai Viteazul nu mai lasă loc de scuze. Pare că nepăsarea administrativă a devenit obiectiv turistic.
Băncile au vopseaua scorojită, gazonul din zonele verzi se usucă văzând cu ochii, iarba crește nestingherită printre pavelele aleilor, iar arborii și arbuștii ornamentali par abandonați. Totul transmite senzația că nimeni nu a mai trecut pe acolo cu ochi de gospodar de foarte mult timp.
Dar cea mai tristă imagine este oferită de statuia lui Mihai Viteazul. De luni întregi, placajul soclului se desprinde și se degradează, sub privirile indiferente ale celor care conduc orașul. Administrația publică locală a ajuns la “performanța” de a nu vedea ceea ce se întamplă dincolo de birourile în care își fac siesta.
Explicația de serviciu, celebrul „N-am bani”, expresie care a devenit deja marcă administrativă locală, invocată de fiecare dată când apare o problemă, nu mai este, in acest caz, o justificare reală.
Pentru repararea soclului nu este nevoie de un credit internațional, de fonduri europene sau de o rectificare bugetară spectaculoasă. Este nevoie doar de cineva care să considere că un parc și un monument merită îngrijite. Dar pentru asta trebuie, mai întâi, să iasă din birou și să vadă problema.
Câteva zeci de plăci de marmură, câteva cutii de vopsea, un sac de ciment, câteva pensule și un meseriaș care să muncească o zi sau două.
Costul este atât de mic încât nu poți să vorbești despre lipsa banilor, ci doar despre… lipsa interesului.
Nu întâmplător, un consilier local remarca recent că un primar care nu iese din birou, nu vorbește cu cetățenii și nu merge prin oraș nu are cum să cunoască problemele reale ale comunității. Iar când nu cunoști problemele, este greu să găsești soluții.
La Giurgiu, situația pare să fi depășit de mult stadiul necunoașterii. Când degradarea este vizibilă luni la rând, când sesizările se adună, iar administrația continuă să privească în altă direcție, nu mai vorbim despre neștiință.
Vorbim despre indolență. Iar în Parcul Mihai Viteazul, această indolență are deja monumentul ei.
I.D.
