Sau asta se si dorea de la bun inceput. Sa intre in hala noua numai samsarii, cei care nici nu stiu ce culoare are pamantul, si nici daca morcovii cresc in arbori sau sub pamânt.
Taxa de taraba este destul de piperata pentru bietii agricultori, care vin sa-si vânda câteva legaturi de verdeata pe zi si un kil de ceapa. Ei sunt pogonarii, cei care fac agricultura de subzistenta, cei care nu cumpara cartofi si usturoi turcesti, pe care sa le vânda apoi orasenilor ca marfa… bio.
Deocamdata, acesti mici producatori isi vând firele de ceapa verde si patrunjelul iesit a doua oara in balariile din gradina, pe unde apuca, vânati de politia locala, ca niste adevarati infractori.
Frigul si responsabilii pietei i-au facut pe bietii tarani sa isi improvizeze tarabe printre boxele cu carne din hala veche, sub privirile ingaduitoare ale macelarilor.
Asta pâna se va inaugura noua hala. Cu patru milioane de lei vechi pe luna de taraba si cu plata in avans pe trei luni, niciunul dintre taranii despre care tocmai am vorbit, nu va avea acces la conditiile oferite de administratia publica.
ii vom gasi in continuare pe la colturi de strada, ascunzându-se de politistii prea zelosi, expunându-si marfa putina, truda muncii lor, pe ziare… poate chiar si pe ziarul Opinia. Ceea ce nu ar fi un mare deranj.
Floraresele, au aceeasi soarta cu cei care vând legume si fructe. Mare parte dintre vânzatoarele de flori se plâng ca taxa ceruta de primarie este prea mare si nici ele nu isi permit sa inchirieze o taraba in hala noua.
„Ni s-a spus ca trebuie sa platim chiria pe trei luni inainte, la o banca, intr-un anumit cont. Nu cu mult timp inainte, a trecut prin piata, domnul primar si i-am spus si dânsului ca e chiria mare si ca nu avem unde sa vindem florile… ªtiti ce ne-a raspuns? Ne-a spus sa vindem flori la cimitir, daca nu avem bani de chirie… Asta-i vorba de primar? Câtiva dintre oamenii de aici l-au huiduit pentru vorbele astea… A doua zi, toata politia locala a venit peste noi si au impartit amenzi cu nemiluita. Gaseau ei câte un motiv pentru fiecare…”.
Aceasta a fost declaratia câtorva femei din Piata Centrala… Nu au vrut sa-si dea numele, si nici sa fie fotografiate… De frica…
„Avem copii, ne e frica. Nu vedeti ce se intâmpla in orasul asta? Da cu masina peste noi, ne dau foc in casa. Sunt in stare de orice… Un lucru nu intelegem: de ce nu vine primarul sa vorbeasca cu noi, sa ne asculte omeneste, sa gasim o solutie care sa impace ambele parti?”
Floraresele, dar si câtiva tarani, au povestit cât de mult trudesc pentru bruma de productie pe care o fac si de pe urma careia isi duc existenta, isi cresc copiii si isi platesc cu chiu cu vai darile anuale catre stat… Nu vor decât ca cineva sa stea de vorba cu ei, sa ii inteleaga…
