Primariile trebuie sa intocmeasca si sa tipareasca listele electorale permanente

Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) reaminteste faptul ca, potrivit art. 26 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, cu modificarile si completarile ulterioare, listele electorale permanente se intocmesc si se tiparesc de catre primari, pe baza datelor si informatiilor cuprinse in Registrul electoral.

Listele electorale permanente se intocmesc pe localitati si cuprind toti cetatenii cu drept de vot care domiciliaza in localitatea pentru care ele au fost intocmite, potrivit mentiunilor din actele de identitate emise de statul roman. Datele limita pentru tiparirea copiilor de pe listele electorale pentru alegerile prezidentiale din acest an sunt 31 octombrie, respectiv 14 noiembrie 2014.

In ceea ce priveste numarul cetatenilor romani cu drept de vot care au domiciliul in strainatate, potrivit datelor furnizate de Directia Generala de Pasapoarte, pentru data de 2 noiembrie numarul este 530.446, iar pentru data de 16 noiembrie, 530.652.