Beneficiarii și personalul Centrului pentru persoane vârstnice din localitatea Hotarele, structură rezidențială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au primit sâmbătă, 8 martie 2025, o vizită din partea reprezentanților Asociației Maria Holtzhauser.
Asociația Maria Holtzhauser a organizat această acțiune cu sprijinul voluntarilor și sponsorilor, pentru a aduce o bucurie în prag de primăvară persoanelor vârstnice instituționalizate la Centrul pentru persoane vârstnice din Hotarele.Doamnele beneficiare de servicii sociale din acest cămin au primit mărțișoare și felicitări realizate de preșcolarii și școlarii de la Școala Kids Club din București și cadouri cu ocazia acestei zile speciale. Doamnele care au dorit au fost tunse si coafate de o coafeză care de asemenea a dorit să se implice voluntar în această activitate. Pentru toți cei 34 beneficiari ai centrului, prânzul și cina zilei de 8 Martie au fost asigurate de aceeași asociație, care a dorit de asemenea să le aducă în dar și un tort ornat cu flori și șnururi dulci de Martișor. De pe masă nu au lipsit preparatele la grătar, mucenicii si plăcintele.
Vârstnicii, având vârste cuprinse între 66 și 97 de ani, au fost bucuroși de oaspeți și au primit vizita voluntarilor cu zâmbete si mulțumiri că nu au fost uitați de cei pentru care sprijinirea activitații acestui cămin a devenit deja o tradiție.Asociația Maria Holtzhauser s-a preocupat si de această dată să doneze alimente pentru cămara centrului.
La eveniment a fost prezentă și conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, fiind discutate aspecte legate de organizarea de evenimente și activități viitoare, în beneficiul persoanelor vârstnice instituționalizate.
D.G.A.S.P.C. Giurgiu