
Legile din constructii erau prea permisive iar autoritatile locale, prea generoase cu acordarea autorizatiilor. Fara niciun fel de rigurozitate, orasele s-au dezvoltat haotic, investitorii au construit abuziv chiar daca treptat, s-au instalat mai multe praguri legale, însa de fiecare data s-au gasit portite de eschivare.
De astazi, intra în vigoare modificarea Legii urbanismului 350/2001 prin Ordonanta de Urgenta 7/2001. Prin aceasta miscare, moduli de lucru actual se schimba în puncte esentiale. Astfel, planurile urbanistice zonale nu vor mai putea fi initiate de privati decât în cazul în care este vorba despre construirea de parcuri industriale, parcuri tehnologice, supermagazine, hipermagazine, ansambluri rezidentiale noi, infrastructura de transport etc. Cu alte cuvinte, tot ce este cu adevarat în interesul comunitatii.
În rest, documentatiile de urbanism vor fi initiate doar de municipalitate. În aceasta situatie, persoanele care au terenuri mici si doresc sa construiasca mai mult decât prevede regulamentul local de urbanism, nu vor mai putea face acest lucru, decât daca vor convinge primaria sa modifice toata zona.
O alta modificare este ca nu se mai poate depasi coeficientul de utilizare a terenului (CUT)- care reprezinta raportul dintre suprafata construita desfasurata a imobilului si suprafata de teren pe care s-a construit- aprobat initial cu mai mult de 20%. Depasirea se va putea face numai în conditii de dezvoltare urbanistica temeinic fundamentata, la cererea primariei.
Tot de la 1 februarie a.c., românii vor putea obtine doar împrumuturi mai mici, cu conditii de acordare drastice. Avansul de care trebuie sa dispuna clientii care vor un credit ajunge, în unele cazuri, la jumatate din valoarea locuintei. În aceste conditii, singura sansa pentru clientii care nu au venituri substantiale ramâne programul Prima Casa. în cazul acestuia, normele de creditare ramân neschimbate.
Principalul scop pentru care s-au implementat noile conditii de creditare este descurajarea creditului în orice alta valuta decât moneda nationala. Astfel, conditiile de acordare a creditului sunt cu atât mai dure cu cât moneda aleasa prezinta mai multe riscuri.
De asemenea, creditarea pentru nevoi personale este descurajata.
· Persoanele fizice care doresc sa contracteze un credit ipotecar sau imobiliar, dar care au veniturile în lei vor trebui sa achite un avans de minim 25% din valoarea locuintei cumparate, la creditele în euro, si cel putin 40% la creditele în dolari, franci elvetieni sau yeni, potrivit noului regulament al BNR.
· Cei care au un venit în valuta vor plati un avans minim de 20% din valoarea locuintei.
· În cazul împrumuturilor de consum, perioada de creditare poate sa fie de maxim cinci ani, fata de cei 10 sau 15 ani, înainte de emiterea noilor conditii de catre Banca Centrala.

buna..ti am lasat comm si pe hi5 atspet de ceva zile sa intri pe mess dar..nimic!Ma intereseaza o rochita la fel k cea alba pe care o porti u.atspet un semn!