
Liderul Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei, filiala Giurgiu, Nicu Stefan, a declarant saptamana trecuta, intr-o conferinta de presa, ca este convins ca proiectul de lege privind impozitarea marilor averi, prin care spera sa aduca la bugetul de stat peste 9 miliarde euro, va fi sustinut de parlamentarii tuturor partidelor
“Acest proiect de lege se bazeaza pe doua principii foarte simple, dar importante: in vremuri exceptionale trebuie luate masuri exceptionale, iar la acest efort de solidaritate trebuie sa participe cei care au mai mult, pentru a da mai mult, iar cei care au mai putin sa dea mai putin. Sumele astfel colectate vor fi directionati catre fondul de pensie”, a declarant Nicu Stefan.
UNPR vrea introducerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Senatului a proiectului de lege privind impozitarea averilor mari. UNPR propune, in cadrul proiectului de lege privind introducerea taxei de solidaritate, ca persoanele fizice care detin bunuri a caror valoare depaseste 450.000 euro, sa plateasca anual 1% din valoarea acestora, pe o durata de trei ani de la intrarea in vigoare a legii.
De asemenea, proiectul stabileste o taxa si pentru persoanele ale caror bunuri sunt sub 450.000 euro. „In cazul in care valoarea totala a bunurilor mobile si imobile este mai mica de 450.000 euro, se vor taxa doar bunurile imobile a caror valoare individuala este mai mare de 300.000 euro, precum si bunurile mobile a caror valoare individuala este mai mare de 50.000 euro. Taxa de solidaritate reprezinta in aceste cazuri 0,5% din valoarea individuala a bunurilor respective”, se arata in actul normativ.
Liderul UNPR Giurgiu a mai declarant ca partidul din care face parte are in vedere promovarea unei masuri sociale care vizeaza militarii in rezerva.
Acestia pot adduce fonduri la bugetul de stat, prin infiintarea in cadrul Companiei Nationale Romtehnica SA, a doua filiale specializate in activitati de paza si de hranire, care ar urma sa inlocuiasca firmele actuale, care asigura servicii pentru Armata. Aceste filiale ar putea oferi peste 6.000 de locuri de munca pentru militarii in rezerva.
