Europarlamentarul Victor Negrescu, fondatorul PES activists Romania, a fost nominalizat de revista The Parliament Magazine pentru titlul Europarlamentarul Anului in domeniul Agendei Digitale. El a fost inclus pe lista scurta
Europarlamentarul Victor Negrescu, fondatorul PES activists Romania, a fost nominalizat de revista The Parliament Magazine pentru titlul Europarlamentarul Anului in domeniul Agendei Digitale. El a fost inclus pe lista scurta
Organizatia PSD a municipiului Giurgiu, organizeaza in fiecare luna cate un eveniment in care sunt angrenati tineri scolari si prescolari. Este vorba, cu precadere, de concursuri in care se acorda
In sedinta Consiliului Local din 29 ianuarie, consilierii au aprobat planul de lucrari de interes local ce urmeaza a fi prestate de persoanele apte de munca, beneficiare de ajutor social.
Primaria Municipiului Giurgiu a aprobat in sedinta din 29 ianuarie 2015, proiectul privind taxa de habitat pentru chiriasii imobilelor aflate in proprietatea si administrarea municipalitatii. Proiectul prevede ca persoanele care
Mircea Geoana si-a lansat duminica proiectul unei noi social-democratii, numit Romania noastra, un partid propriu, alaturi de Marian Vanghelie. Evenimentul a avut loc la Romexpo si a reunit aproape o
Implementarea Cerului Unic European reprezinta o prioritate-cheie a politicii europene in domeniul aviatiei, care are ca scop cresterea eficientei in ansamblu a modului in care spatiul aerian european este organizat
Reprezentanta Comisiei Europene si Freedom House Romania anunta deschiderea inscrierilor pentru editia 2015 a programului „Bursele Europene: Jurnalisti in Dialog”. Programul se adreseaza ziaristilor din presa locala – print, online, radio, TV,
Elevii din judetul Giurgiu vor putea urma anul viitor, intr-o noua editie si cu continuturi didactice structurate de la clasa 1 la a 12-a, programe de educatie antreprenoriala, economica si
oata presa locala a scris de “greseala impardonabila” a Alinei Gorghiu, cand in conferinta de presa de saptamana trecuta i-a multumit lui Lucian Iliescu pentru activitate si implicare in
Actiunea in constatarea nulitatii sau in anularea testamentului este o actiune personala pe care mostenitorii legali si testamentari, universali sau cu titlu universal, dar si de creditorii chirografari ai defunctului o