Crăciunul, când se sărbătorește nașterea Domnului Iisus Hristos, este un moment în care familiile se strâng în jurul bradului și mai ales al meselor îmbelșugate. Vă doresc ca Sărbătorile de
Crăciunul, când se sărbătorește nașterea Domnului Iisus Hristos, este un moment în care familiile se strâng în jurul bradului și mai ales al meselor îmbelșugate. Vă doresc ca Sărbătorile de
De Crăciun este momentul să uităm de griji şi supărări, să iertăm, să iubim şi să ne amintim că nu suntem niciodată singuri. Sărbători fericite!
Crăciunul se apropie cu pași repezi , iar cu acest prilej , ne adunăm cu toții la masă alături de familie și prieteni . Știm , însă , câți aditivi
Sala de spectacole a Căminului cultural “Ioan Defta “. din satul Remuș, comuna Frătești, găzduiește, prin truda unui prestigios jurist și scriitor din București, George Vlaicu, și cu sprijinul tânărului
„Economiile țărilor lumii au trecut în ultimii ani printr-o situație dificilă și complicată, marcată de materializarea de noi riscuri la nivel global care au afectat dezvoltarea economică și au declanșat
Se împlinesc treizeci și trei de ani, de când, în acel Decembrie însângerat, giurgiuvenii s-au alăturat ţării și au dorit să trăiască liberi. Mulţi din cei care au ieșit atunci
Elevi de clasa a IX-a si a X -a de la Colegiul Național ”Ion Maiorescu” au participat, marți 20 decembrie, la o interesantă și interactivă activitate – Danube in the
420.000 de joburi noi au fost postate anul acesta pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România. Numărul marchează un record istoric al ultimilor 20 de ani, dar
Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică, la 21 decembrie, marchează începutul iernii astronomice, iar în această zi, cea mai „scurtă” din an, sunt cele mai puţine ore de lumină, respectiv
Consiliul Județean Giurgiu a demarat procedura de licitație pentru atribuirea contractelor de dezăpezire pe loturile 2, 3 și 4. 1. Lotul 2: – DJ601A (lim. județ Ilfov- Bîcu- Joița- Cosoba-