Aproximativ 35.000 de joburi noi au fost postate în luna septembrie pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România. Dintre acestea, 7.4% sunt locuri de muncă exclusiv remote
Aproximativ 35.000 de joburi noi au fost postate în luna septembrie pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România. Dintre acestea, 7.4% sunt locuri de muncă exclusiv remote
Proiectul de lege privind declararea #bujorului ca Floare Naţională a #României, al cărui iniţiator sunt împreună cu mai multe colege din Camera Deputaţilor şi Senat, a trecut astăzi de votul
Suntem în grafic cu ţintele PNRR pentru domeniul #Sănătăţii! Ministerul Sănătății a lansat procedura efectivă de depunere a cererilor de #finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Astfel, se
#PSD a depus amendamentele la OUG privind plafonarea prețurilor la energie!Ne respectăm angajamentul de a susţine modificarea Ordonanţei de Urgenţă 119/2022, astfel încât prețurile plafonate să se raporteze la consumul
Trăim vremuri incerte, cu cel puțin trei crize suprapuse, criza climatică, criza COVID-19, conflictul din Ucraina, iar implicațiile acestor crize sunt profunde, atât la nivel economic, cât și la nivel
Este proiectul inițiat de mine ̦si de Diana Buzoianu prin care reglementăm . Acest proiect va ajunge la la Camera Deputaților unde va fi votat în camera decizională. Obiectivul este
Proiectul AgeNT – Agenția pentru Tinerii NEETS (cod Mysmis 154154), anunță lansarea unei serii de cursuri dedicate tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau
De trei ori “ura” pentru Primărie și Centrul Cultural Ion Vinea, care au reușit, după șapte ediții consecutive, să îngroape Festivalul concurs național de interpretare “In Memoriam Marin Ghiocel” Cum
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.), domnul Nicu Marcu, s-a întâlnit, astăzi, la sediul Autorității, cu domnul Octavian Armașu, Guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova (BNM). O delegație a BNM
Cu peste 10.000 de aplicări de la 1 septembrie și până acum, aceasta se anunță a fi luna cu cei mai mulți candidați care caută să lucreze peste hotare. Deși