Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu a realizat din surse proprii lucrări de reparații la cheul din Portul Chiciu, județul Călărași.Astfel, au fost efectuate lucrări în regie proprie,
Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu a realizat din surse proprii lucrări de reparații la cheul din Portul Chiciu, județul Călărași.Astfel, au fost efectuate lucrări în regie proprie,
Avem nevoie de o reformă care să asigure justiţia socială, echitatea şi solidaritatea între contribuabili. De aceea, se impune ajustarea Codului Fiscal şi #PSD îi cheamă la acţiune rapidă pe
Am votat astăzi, 21 iunie, în #Camera_Deputaților, după îndelungi dezbateri, Proiectul de modificare a #Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului 272/2004, proiect de lege care cuprinde numeroase măsuri care
#PSD vrea un ca noul sistem fiscal să fie axat pe echitate și solidaritate socială! PSD consideră că, în această perioadă mai dificilă pe care o traversează societatea românească, este
Au trecut aproape doi ani de la ultima zi de campanie electorală. Ziua votului a fost și ultima zi în care primarul Anghelescu a bătut cartierul Tineretului, la adăpostul întunericului,
In aproximativ două săptămâni, piscina “Stejarul” va fi deschisă amatorilor de bălăceală, într-o atmosferă specială, în mijlocul naturii.Echipele de muncitori, coordonate de Administrația Zonei Libere (AZL) Giurgiu au reușit, într-un
APELUL DE SELECȚIE VARIANTA SIMPLIFICATĂ Măsura 2/2A Sprijin pentru dezvoltarea și modernizarea fermelor mici din teritoriul GAL Numărul de referință al sesiunii de selecție a proiectelor: 1/2022 M2/2A: 30.06.2022 –
APELUL DE SELECȚIE VARIANTA SIMPLIFICATĂ MĂSURA 5/6B SPRIJINIREA COMUNITĂȚII ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII LOCALE ÎN ZONELE RURALE Numărul de referință al sesiunii de selecție a proiectelor: 1/2022 M5/6B: 30.06.2022 – 31.08.2022
APELUL DE SELECȚIE VARIANTA SIMPLIFICATĂ Măsura 1/1C FORMARE PROFESIONALĂ ÎN DOMENIUL AGRICCOL Numărul de referință al sesiunii de selecție a proiectelor: 1/2022 M1/1C : 30.06.2022 – 05.08.2022 Data lansării apelului
Sâmbătă, 18 Iunie, pe DJ603, în raza comunei Stoenești, un echipaj al serviciului Control Trafic a verificat modul de încadrare în greutate a autovehiculelor de transport rutier de marfă. Au