Intr-o recenta conferinta de presa, primarul Nicolae Barbu a precizat ca municipalitatea a depus sapte proiecte pe OG nr. 28 – Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL). Doua dintre aceste
Intr-o recenta conferinta de presa, primarul Nicolae Barbu a precizat ca municipalitatea a depus sapte proiecte pe OG nr. 28 – Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL). Doua dintre aceste
In sedinta de Consiliu Judetean din 20 martie au fost aprobate doua proiecte de infiintare pentru tot atatea centre de zi pentru persoanele varstnice, in localitatile Baneasa si Rasuceni. Astfel,
„Marşul pentru viaţă – Ajută mama şi copilul se va desfășura, în orașul Giurgiu, în ziua de 24 martie 2017, începand cu orele 16.00, iar în celelalte orașe din romania
Dupa ce Lucian Iliescu a inchis strada Garii si a transformat-o in strada pietonala – cu costuri de un million de euro – comerciantii din zona au inregistrat pierderi considerabile.
Vineri, 24 martie, la Ateneul Nicolae Balanescu, la ora 10:00 va avea loc o sesiune de informare care vizeaza Programul StartUp Nation Romania, program ce va demara incepand cu luna
Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, ca urmare a acțiunilor de protest desfășurate în 10 și 14 martie 2017 și
Direcția Administrare Active din Proiecte cu Finanțare Europeană Giurgiu organizează în data de 04.04.2017, începand cu ora 10°°, la sediul direcției din Giurgiu, strada Aleea Plantelor, nr.4, licitaţie publică deschisă
In sedinta Biroului Politic National al PNL, care a avut loc luni, 20 martie 2017, Gheorghe Stefan, liderul organizatiei PNL Giurgiu a fost ales secretar general adjunct la nivel national
In sedinta de Consiliu Judetean de luni, 20 martie, consilierii judeteni au aprobat proiectul de hotarare prin care s-au repartizat unitatilor administrative teritoriale (u.a.t.) din judet a cotei de 20%
Toate ţările din emisfera nordică a Terrei sărbătoresc pe 20 martie echinocţiul de primăvara, moment astronomic caracterizat prin faptul că ziua este egală cu noaptea. Echinocţiul are loc de două ori