Dupa o perioada de penitenta, liberalii din Giurgiu au intrat in febra alegerilor interne, care vor avea loc la sfarsitul lunii aprilie. La inceputul lunii pacalelilor vor incepe alegerile in
Dupa o perioada de penitenta, liberalii din Giurgiu au intrat in febra alegerilor interne, care vor avea loc la sfarsitul lunii aprilie. La inceputul lunii pacalelilor vor incepe alegerile in
32% dintre angajatorii din România plănuiesc să-și sporească numărul de angajați în urmtorul trimestru, conform ediției aferente intervalului aprilie – iunie 2017 a unui Studiu ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de
Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca pot beneficia de diverse facilitati in cazul in care se incadreaza in munca in perioada in care sunt inregistrati in evidenta Agentiei
Luni, 13 martie, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Ploiești a organizat in Amfiteatrul Petrom al Universității Petrol-Gaze Ploiești, o conferinta de lansare a programului Start-up Nation.
Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, ca urmare a acțiunii de protest desfășurată vineri – 10.03.2017 și a lipsei de
Agentia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu va organiza Bursa generala a locurilor de munca din acest an, in data de 07 aprilie 2017, in urmatoarele locatii: – mun.
Consilierii locali au aprobat (cu exceptia consilierilor PNL si ALDE) contactarea si garantarea de catre municipalitate a unei finantari rambursabile in valoare de 31.039.930 lei (peste 310 miliarde de lei
Cresterile salariale din ultima perioada ale angajatilor din Primaria Giurgiu a pus municipalitatea intr-o situatie fara precedent: cheltuielile cu salariile, cu energia electrica si energia termica depasesc veniturile din impozitele
„Am ajuns batjocura sistemului bugetar al instituțiilor publice deconcentrate” Sindicatul Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu, afiliat la Federația Sindicatelor Unite din Mediu – cel mai important grup sindical la nivelul
Ceea ce primarul Nicolae Barbu a afirmat de mai multe ori – faptul ca municipiul Giurgiu ar putea beneficia de cateva zeci de milioane de euro pentru dezvoltare – a