Dupa cinci luni de cand au fost facute repartitiile locuintelor ANL din strada Portului, doar doua treimi din beneficiari s-au mutat in apartamente. Ceilalti, fie nu au trecut defel pe acolo, fie au trecut, au vazut… au plecat. Iar altii s-au si grabit sa inchirieze apartamentele…
Intr-o conferinta de presa, primarul Nicolae Barbu a precizat ca reprezentanti ai Primariei, insotiti de politisti locali vor face verificari.
“Pana in urma cu cinci luni, toti se aratau nerabdatori sa intre in posesia cheilor de la apartamente… Acum constatam ca multi nu si-au facut nici contractele cu ENEL. Ca sa nu mai vorbim de contractele pentru celelalte utilitati. Vom efectua controale si verificari si le vom pune in vedere celor care deja s-au mutat sa isi faca cererile pentru utilitati, caldura, gaze naturale… Deja se fac adrese si notificari, cu mentiunea ca pana in data de 15 septembrie toti cei care au primit repartizare in acele locuinte sa se mute efectiv in acestea. Din aceasta data, cine nu da curs notificarii risca sa i se rezilieze contractul si sa se repartizeze catre cei care urmeaza pe lista si care indeplinesc conditiile pentru locuinta ANL. Sunt oameni care chiar au nevoie urgent de locuinte”, a declarat edilul sef.
In aceeasi conferinta de presa, primarul municipiului a precizat ca cei care au renuntat benevol la locuinta ANL repartizata, cu speranta ca dosarul va intra automat in urmatoarea repartizare pentru alte locuinte ANL, s-au inselat. Dosarul vechi nu ramane valabil, ci se va relua procedura de la inceput.

Dar cum este sa primesti locuinta ANL, si pe urma sa ajungi subprefect? Sa ne spuna Barbu care este reteta, ca unii chiar au nevoie de locuinta ANL! Si defapt, subprefectul, fara studii in domeniu si experienta, aparent independent, avea si locuinta si este si cu PSD.