Autoritățile județene au intervenit prompt în cazul incidentului petrecut pe Dunăre, la limita dintre județele Teleorman și Giurgiu, în care a fost implicată o barjă care făcea parte dintr-un convoi
Administratie
Autoritățile județene au intervenit prompt în cazul incidentului petrecut pe Dunăre, la limita dintre județele Teleorman și Giurgiu, în care a fost implicată o barjă care făcea parte dintr-un convoi
Garajele din cartierele Negru-Vodă, Decebal și zona Pasarelă vor fi demolate pentru amenajarea de parcări de reședință. În anul 2025, Primăria Municipiului Giurgiu a întreprins demersurile necesare și a obținut
Simplu. Lăsând-o pe străzi. Dă-o naibii, s-o calce mașinile! Deși aflăm dintr-o postare a municipalității ca giurgiuvenii au dat năvală să își plătească taxele și impozitele majorate cu tupeu de
Direcția Județeană de Transport și Administrarea Drumurilor Județene intervine pe raza județului Giurgiu pentru menținerea siguranței circulației rutiere în condiții de iarnă. Acțiunile vizeaza deszăpezirea drumurilor județene și combaterea poleiului,
DITL Giurgiu informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, asupra posibilității achitării impozitelor și taxelor locale pentru anul în curs, începând cu data de 08.01.2026. Plata obligațiilor față de bugetul local
Cu ocazia Anului Nou, vă doresc sănătate, prosperitate și realizări pe măsura dorințelor! La mulți ani 2026!
In cadrul sedinței de îndată a Consiliului local Giurgiu, care s-a desfășurat marți, 30 decembrie 2025, a fost votat proiectul de hotărâre privind majorarea taxelor și impozitelor pentru 2026. După
Intr-o postare pe contul personal de facebook, consilierul municipal, Emil Vucă spune că nu va vota proiectul de hotărâre privind majorarea impozitelor și taxelor locale. Acesta aduce explicații și argumente
In urmă cu două zile, în spațiul online a apărut o informație, fără sursă, fără o minimă verificare, în care se inducea idea că angajații DAS Giurgiu ar fi refuzat
Unitatea Administrativ – Teritorială Județul Giurgiu în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, în calitate de beneficiari fondurilor nerambursabile și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud