Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism în valoare de aproximativ 75.000 lei, aflat în atenția
National
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism în valoare de aproximativ 75.000 lei, aflat în atenția
Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a 22 de tone
In urma unor controale operative ale inspectorilor de la Protecția Consumatorului Giurgiu în orașul Bolintin Vale, două unități au fost închise până la remedierea deficiențelor constatate: Fast food-ul Matache Building
Ofițerii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat în urma controlului efectuat asupra unui autocamion care se deplasa pe ruta Georgia – Lituania, treisprezece cetăţeni
Inițiativa pentru Sănătatea Femeii a ajuns la Giurgiu “Inițiativa pentru Sănătatea femeii” este o platformă de generare de idei pentru dezbaterea politicilor de îmbunătățire a sănătății femeii, din perspectiva impactului
În urmă cu patru luni, Marian Măroiu a fost numit director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu SA. După o foarte scurtă perioadă de acomodare, în care
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile europarlamentare, PSD ar obține 31%, urmat de PNL și AUR, ambele cu 20%, conform sondajului CURS efectuat in perioada 3 – 14 februarie,
Un sondaj CURS de tip Omnibus, efectuat in perioada 3 – 14 februarie, 2024, analizează cea mai fierbinte temă politică a momentului: comasarea alegerilor. Conform sondajului CURS, 50% dintre repondenți
In ultima perioadă, TSD Giurgiu a ne-a obişnuit cu serii de acţiuni, atât de ordin social, cât şi pe plan sportiv, acţiuni care au rolul să revigoreze viaţa comunitară în