Cine-i Pinocchio?

EditorialCineva incearca sa ne ia de fraieri si sa ne duca cu presul minciunii politicianiste… Declaratii facute in pripa, minciuni trase de par, chestiuni care, puse in fata datelor certe, se bat cap in cap…

Sa luam bunaoara ultima gogoasa cu care politicul giurgiuvean vrea sa ne duca din nou de nas… Doar ca, cuiva din politica locala o sa-i creasca nasul ca lui Pinocchio…

In plenul sedintei de Consiliu Judetean, presedintele institutiei, Vasile Mustatea a stat ca pe ghimpi pentru ca, spunea el, „trebuie sa primeasca un telefon de la deputatul Nicolae Florian”… Telefonul cu pricina urma sa fie dat de deputatul PSD, cu care Vasile Mustatea ar fi fost la Ministerul sanatatii pentru a face lobby pentru alocarea de paturi si de fonduri suplimentare pentru Spitalul Judetean.

Tarasenia se intampla in data de 6 mai, la ora 11:30 p.m. Pe la ora 12:30 p.m., Vasile Mustatea a fost chemat la telefon, dupa care a intrat victorios in sala de sedinta si  a confirmat faptul ca a fost sunat de deputatul Nicolae Florian, care i-ar fi spus ca „s-a aranjat cu Spitalul – s-au dat si bani si paturi”…

Repet, intamplarea era in data de 6 (sase) mai!!

In data de 7 mai, surse din CJ ne-au informat ca telefonul ar fi fost real, dar informatia data de deputatul PSD ar cam fi lasat de dorit… In amanunte certe…

Vineri, 8 mai, cand de la conferinta de presa a PSD ar fi trebuit sa fim si mai lamuriti, am plecat debusolati complet. Stiam ca si Badalau a facut lobby – a si spus intr-o conferinta de presa… Chiar si George Palalau – coordonatorul PES activists Giurgiu a vorbit cu ministrul Banicioiu ( pe o relatie de prietenie de pe vremea cand ambii activau in TSD)… OK, e foarte bine ca s-a implicat si deputatul Nicolae Florian. Cu cat mai multi, cu atat mai bine…

Si totusi, cine-i Pinocchio? Pentru ca e peste puterea noastra de intelegere sa acceptam ca in sedinta de CJ de pe data de 6 mai a.c., un deputat sa dea o veste care era veche de doua zile. Adicatelea, ordinul de ministru (nr.568) a fost semnat in data de… 4 mai si publicat in Monitorul Oficial nr. 306 in data de 5 mai 2015.

Daca a facut atata lobby, deputatul Nicolae Florian nu stia ca inainte cu doua zile ca Ordinul de ministru a fost semnat? Si nici ca a doua zi a fost publicat in M.O.? De ce a fost nevoie de scheciul ieftin din CJ, cu telefon in timpul sedintei, etc. Daca a fost doar pentru imagine, momentul n-a prins, pentru ca eu unul ma simt… mintit, pacalit, tras in piept…

Asadar, cine-i Pinocchio? Pentru ca este clar ca cineva a incercat sa manipuleze aceasta stire in asa fel incat „sa dea bine”.

P.S. Nu incercati sa ma convingeti ca „n-a stiut”, ca „n-a aflat”, ca „s-a intamplat”, pentru ca o sa va creasca nasul… ca lui Pinocchio.

Un comentariu

  1. Aiurea, te simți mințit!!! Cred că te simți mai degrabă obligat să scrii astea, vorba altora- cui îi este frică de Florian Nicolae? Este logic și ușor de înțeles, chiar tu scrii aici. Dacă ordinul a fost publicat pe 5, este firesc să înțelegem că Florian Nicolae l-a văzut în monitorul oficial pe 6, și atunci l-a sunat pe Mustățea. Sau trebuie să pretindem că ar fi trebuit să stea la tipografie să sune imediat cum a ieșit monitorul oficial? Cam străveziu pui problema, nu prea ține. Până la urmă pe cine deranjează că a fost recunoscut meritul lui Floricel pentru banii dați la spital?

Comentariile sunt inchise