
La mijlocul saptamanii a avut loc inca o sedinta cu scantei, de data aceasta la TNL Giurgiu. Miza acestei sedinte a fost una cat se poate de dezbatuta: pe cine va sustine organizatia TNL pentru calitatea de membru in Biroul National al TNL.
Reformistii l-au propus pe Emil Epure preşedintele organizaţiei municipale a TNL, iar Ionel Muscalu l-a sustinut pe Adrian Simionescu, un personaj bizar din curtea PNL-ului (cel care plictiseste presa la conferinte abracadabrante). In final, deoarece bizareria din ograda PNL a avut doar un vot de sustinere (acela al lui Ionel Muscalu), plus sustinerea „din umbra” a lui Lucian Iliescu, a ramas in cursa Emil Epure.
Care a si fost ales membru in Biroul National, la Conferinta Nationala a TNL, care a avut loc la Romexpo.
Emil Epure a fost „descoperit” in anul 2010 de catre Toma Petcu – pe atunci, presedinte al organizatiei municipale PNL – si propulsat de acesta pe plan politic.
Tanarul liberal a convins de-a lungul timpului si iata ca astazi, sustinut de „greii” partidului, Toma Petcu, Ioan Teodorescu, Alin Banica, Ovidiu Andrei – a ajuns sa scrie o premiera in cadrul TNL Giurgiu – primul membru al acestei organizatii in Biroul National.
Emil Epure este absolvent al SNSPA si masterand in stiinte politice.

ioane prost copil am facut la bautura.offffffff din poezie ai dat-o in cardeala.ASA CA STAI LINISTIT IN BANCA TA,VEZI DE POEZIE,DE SIMIONESCU SI PROSTIE,UITE-TE IN SUS PE CER,CA DE MAINE ESTI SOMER!
Mda interesanta mutare in interiorul PNL GIURGIU incet dar sigur se pare ca vine schimbarea 🙂
Ba, Ioane, ce nume de prost ti-ai luat, se vede de la o posta ca tu esti simionescu , iar Epure isi spune Gherghina! Ce organizatie de tampiti mai e si asta si voi sunteti varfurile! Rai , rai, da multi!
Ba o diploma de facultate crezi tu ca are. Vezi ca nu are orice facultate….omu a facut la stat, la zi la UNIVERSITATE mi-a fost coleg…asa ca…nu tine treaba cu masterandu… Vezi ca pe langa profesor s-ar putea sa fie si inginer….oppss. pe asta nu o stiati….deci…surpriza…mai are o facultate…tot la stat. Zimi si mie unde a lucrat acest Iepure??? Nu cumva a fost sau inca este RECEPTIONER LA HOTEL SUNNY?????? Deci…halal masternand…receptioner!!!!!!
Daca tot ai facut asemenea comparatii,as dori sa dezbatem impreuna anumite aspecte: In primul rand,Emil este masterand,pe cand Simionescu s-a rezumat la o diploma de facultate,pe care oricine o poate obtine in ziua de azi.In al doilea rand,nu e de fala faptul ca e profesor,deoarece stim cu totii ce reprezinta invatamantul in ziua de azi..Cat despre ceea ce iti inspira tie fata lui Emil,nu intereseaza pe nimeni,desi totusi as avea o intrebare: Fata lui Simionescu ce iti inspira?
Iauzi bai frate, ce chestie….cine-i acest Epure? Unde lucreaza, la drumuri si poduri? De Simionescu stiu ca-i profesor, dar de asta… . Oricum nu se compara Simionescu cu asta….fata lui provoaca instantaneu durei intestinale