Nicolae Barbu semneaza contractul cu giurgiuvenii

Nicolae Barbu semneaza contractul cu giurgiuvenii
Nicolae Barbu semneaza contractul cu giurgiuvenii

Fiecarui cetatean al municipiului Giurgiu i-a fost trimis prin posta, de catre candidatul independent la Primaria Giurgiu Nicolae Barbu, un contract pe care acesta il poate completa si semna direct cu candidatul, iar giurgiuvenii au inceput deja sa vina la sediul de campanie al domnului Nicolae Barbu, pentru a semna acest contract Contractul are prevazute 16 articole pe care CANDIDATUL se oblige sa le respecte si sa le puna in practica, iar CETATEANUL se angajaza sa urmareasca ducerea la indeplinire a prevederilor contractului, in termenele prevazute de acesta si sa aduca la cunostinta CANDIDATULUI orice neregula sau abatere identificata. CANDIDATUL, la randul sau, se obliga ca, in cazul in care nu-si va indeplini angajamentele asumate prin CONTRACT, in perioada mandatului sau, sa nu isi mai depuna candidatura pentru un nou mandat de Primar al municipiului Giurgiu. In caz contrar, orice cetatean co-semnatar al contractului va putea cere in instanta anularea respectivei candidaturi.

Iata pe scurt, care sunt precederile contractului:

<<In urma identificarii problemelor cu caracter general si specific cu care se confrunta cetatenii municipiului Giurgiu,

I. CANDIDATUL se angajeaza ferm ca, in cazul in care, in urma alegerilor locale desfasurate la nivelul municipiului Giurgiu, in data de 10 iunie 2012, va fi ales in functia de Primar al municipiului Giurgiu, sa aduca la indeplinire urmatoarele angajamente, care vor duce la cresterea gradului de bunastare, confort si a calitatii vietii locuitorilor municipiului Giurgiu: La inceputul mandatului:

Art. 1. CANDIDATUL va lua masuri, in prima luna de mandat, pentru a opri activitatea de ridicare a autovehiculelor de pe raza municipiului Giurgiu.

Art. 2. CANDIDATUL va anula, in prima luna de mandat, taxa care se incaseaza in prezent pentru tranzitarea orasului de catre autovehiculele de mare tonaj.

Art. 3. CANDIDATUL va dispune, in a doua luna de mandat, organizarea unui sondaj, in rândul populatiei si al firmelor din Giurgiu, privind deschiderea circulatiei auto, de luni pâna vineri, pe strada Mircea cel Batrân, aceasta urmând sa functioneze, ca artera pietonala, de vineri pâna duminica. Un sondaj similar va fi realizat si pentru strada Garii, privind posibilitatea redeschiderii circulatiei auto in perioada octombrie-mai, pe aceasta artera.

Art. 4. CANDIDATUL va hotari, in a doua luna de mandat, crearea unui Serviciu, in cadrul aparatului de lucru al Primariei, dedicat atragerii investitorilor. Noul Serviciu se va ocupa de promovarea oportunitatilor pe care le ofera orasul Giurigiu catre ambasade, consulate, fonduri de investitii, companii multinationale, grupuri de afaceri etc., precum si de identificarea zonelor de interes din municipiul Giurgiu. De asemenea, Serviciul va elabora Strategia de atragere a investitiilor in municipiul Giurgiu, care va contine pachete de facilitati oferite investitorilor, in functie de suma investita.

Art. 5. CANDIDATUL va dispune inlaturarea tuturor ingradirilor privind accesul cetatenilor in Primarie, stabilind un numar de 8 ore de audiente pe saptamâna, in mod obligatoriu, atât pentru primar cât si pentru vice-primari. In primul an de mandat:

Art. 6. CANDIDATUL va dispune, in primul an de mandat, scutirea de la plata impozitului pe cladire, pentru o perioada intre 5 si 7 ani, pentru cetatenii care isi reabiliteaza termic locuinta, in regie proprie.

Art. 7. CANDIDATUL va dispune, la inceputul anului 2013, anularea taxei pentru parcarea autovehiculelor in parcarile publice (cu plata pe ora), pe raza municipiului Giurgiu.

Art. 8. CANDIDATUL va dispune, in primul an de mandat, reabilitarea si intretinerea corespunzatoare a drumurilor principale si secundare din oras. Acest demers va continua pe intreaga durata a mandatului.

Art. 9. CANDIDATUL va dispune, in primul an de mandat, acordarea de subventii pentru incalzire in mod gradual, in functie de veniturile cetatenilor, sprijinind astfel cetatenii cu venituri mici si reducându-le factura in lunile de iarna. Pâna la jumatatea mandatului:

Art. 10. CANDIDATUL va asigura, in primii 2 ani de mandat, conditiile necesare pentru cresterea numarului locurilor de munca din municipiul Giurgiu cu 20%, urmând ca, pâna la finalul mandatului de 4 ani, acest numar sa creasca cu peste 30%, fata de momentul preluarii mandatului.

Art. 11. CANDIDATUL va lua toate masurile necesare, in primii 2 ani de mandat, pentru crearea unui stabiliment pentru câinii vagabonzi in afara orasului, precum si reducerea numarului acestora prin sterilizare si programe de adoptie.

Art. 12. CANDIDATUL  va dispune, in primii 2 ani de mandat, constructia de locuri de joaca pentru copii in toate cartierele, chiar si cele marginase, reabilitarea spatiilor verzi traditionale ale orasului (parcul Alei), dar si a zonelor de agrement. Pâna la finalul mandatului:

Art. 13. CANDIDATUL va continua si va duce la bun sfârsit, in cei 4 ani de mandat, toate proiectele edilitare pentru dezvoltarea orasului, care sunt deja incepute.

Art. 14. CANDIDATUL va asigura, pâna la finalul mandatului, racordarea tuturor locuintelor din oras la retelele de apa si canalizare. In plus, se vor reabilita toate strazile din cartierele de la periferie. Costul pentru serviciul de colectare a deseurilor menajere se va diminua, având in vedere reducerea cheltuielilor de transport, la noua locatie din Fratesti.

Art. 15. CANDIDATUL va lua toate masurile necesare, in cei 4 ani de mandat, pentru reorganizarea Politiei Locale in scopul protectiei cetatenilor si a ordinii publice.

Art. 16. CANDIDATUL va dispune, pâna la finalul mandatului, cresterea numarului de locuinte sociale destinate persoanelor nevoiase, precum si garantarea ca acestea se vor atribui exclusiv dupa criterii legale si nu clientelar. II. CANDIDATUL se obliga sa sprijine toate autoritatile publice, centrale si locale, in vederea realizarii proiectelor ce tin de: imbunatatirea starii de sanatate si a serviciilor medicale, imbunatatirea sistemului de invatamânt, asistenta sociala, protejarea si prevenirea victimelor abuzurilor in familie, grija fata de pensionari, drepturile minoritatilor etc.>>

2 comentarii

  1. dar candidatu ce a facut pana acuma pt giurgiu, in afara de a muta firmele si alea aproape falite la oinacu ????

  2. Semneaza contractul si face parcuri si pietonale si altele……aaa sunt deja facute dar le mai face el

Comentariile sunt inchise