Proiectul “România Educată”, un fâs prezidențial

Proiectul “România Educată”, pe care îl screme Preşedintele şi Administrația Prezidențială de vreo 7 ani a ajuns, în final, un fâs penibil, cu obişnuitele “ar putea să”, “vom face”, “ne propunem să ajungem la”. Nimic concret, nimic de bătut în cuie, nimic viabil pentru un orizont de aşteptare scurt sau mediu…
Liceele pentru care cererea depăşeşte oferta ar putea organiza examen de admitere înaintea Evaluării Naționale, iar Bacalaureatul va fi generalizat, indiferent de rută, conform proiectului „România Educată”, care propune reducerea analfabetismului funcțional de la 44% la 20% până în 2030.
O să dăm posibilitatea acestor licee să aibă acest examen, existând obligativitatea ca examenul de Evaluare Națională să fie dat după”, spune Ligia Deca, consilier prezidențial.
Documentul propune ca liceele să fie de trei tipuri, profesioal, vocațional și teoretic, iar transferul elevilor să fie posibil între cele trei rute.
Ligia Deca mai spune că examenul de bacalaureat ar trebui să fie generalizat, pe model Pisa, unic la nivel național, care să testeze competențele elevilor, indiferent de ruta parcursă, pe care îl pot susține și elevii de la școala profesională de trei ani.
„România educată” mai prevede că, dacă o primărie nu mai poate administra o școală, unitatea de învățământ să fie transferată în administrarea consiliului județean.
În cadrul Proiectului „România Educată” sunt incluse mai multe ținte, care vizează, printre altele, scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii, până la un nivel de cel mult 10%, și reducerea cu minimum 50% a prezentei rate de analfabetism funcțional, astfel încât, la orizontul 2030, să ajungă la cel mult 20%.
Totodată, documentul propune ca până în 2030 toți profesorii să aibă competențe digitale de bază, inclusiv de predare prin instrumente digitale – digital literacy, și cel puțin 85% dintre elevii de clasa a VIII-a să aibă competențe digitale de bază, minimum 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani vor fi absolvenți de studii superioare.
Consilierul prezidențial Ligia Leca nu a putut oferi un orizont de timp pentru implementarea proiectului, însă a spus că documentul se bucură de susținerea tuturor factorilor implicați, inclusiv a formațiunilor politice parlamentare, iar proiectul va fi asumat politic prin adoptarea unui memorandul de către Guvern.
Iadu Michiduță