
Pe 1 iunie a demarat campania umanitara “Copiii nu sunt invizibili”, actiune initiata de Antena 1, prin emisiunea Observator si careia i s-au alaturat Antena 3, Primaria Municipiului Giurgiu, dar si Asociatia „The Rotary Women Club” Giurgiu, prin Clubul Inner Wheel Danubius.
Obiectivul campanii este construirea unui centru de zi pentru copii, in curtea Colegiului Tehnic „Viceamiral Ioan Balanescu”, iar evenimentul s-a derulat cu acordarea atentiei care se cuvenea unui astfel de act umanitar.

A fost mai intai o slujba de sfintire a locului unde se va inalta centrul de zi pentru copii, dupa care edilul municipiului Nicolae Barbu, impreuna cu reporterii de la Antena 1 si incoming presidentul Clubului Inner Wheel Danubius Giurgiu a taiat panglica inaugurala si s-au asezat simbolic, primele caramizi.

Primarul Nicolae barbu a precizat pentru Antena 1 ca era necesar un asemenea centru, exprimandu-si speranta ca pana in primavara anului viitor acest centru va fi functional. In dupa amiaza aceleiasi zi, la Giurgiu au sosit vedetele Antenei 1 – Andreea Berecleanu, Sabina Iosub, Mircea Badea, Adrian Ursu si Niels Schnecker, care au pus cate o caramida la unul dintre zidurile centrului de zi, nu inainte de a trece pe la „magazinul” de caramizi si de a „cumpara” cate o caramida pe care si-au trecut numele.
Centrul de zi se va adresa copiilor defavorizati din municipiu, cei care nu au acte de identitate si care, din aceasta cauza, nu pot fi asistati scolar sau medical. Fondurile necesare acestui proiect vor proveni din sponsorizari, bani ce vor fi administrati de Asociatia „The Rotary Women Club” Giurgiu, Primaria Municipiului Giurgiu punand la dispozitie spatiul necesar si asigurand utilitatile.

Update – La ora 18:00 zidul centrului de zi prinsese deja contur, acesta fiind inaltat la peste un metro inaltime, asadar se lucreaza din plin si, asa cum spunea primarul Nicolae Barbu, am putea avea „surpriza” ca asezamantul sa fie finalizat cu mult inainte de termenul fixat…

ce bine in sfarsit se face si ceva benefic pentru sarmanii copii 🙂
catedrala neamului
ca o curiozitate: care este costul total al constructiei acestui centru si cat aloca statul(adica banii nostri) pentru monstruozitatea ?restul e tacere.
oare cate caramizi a cumparat episcopul ambrozie ?
Primaria Municipiului Giurgiu se alatura campaniei umanitare „Copiii nu sunt invizibili”, initiata de postul de televiziune Antena 3 impreuna cu principalul jurnal de stiri de la Antena 1, Observator, in incercarea de a contribui la integrarea in societate si recunoasterea oficiala a copiilor care nu au acte de identitate si care, din aceasta cauza, nu pot fi asistati scolar sau medical. Totodata, majoritatea acestor copii defavorizati se confrunta si cu grave probleme de alimentatie si lipsa unei locuinte.
Laudabila initiativa a Primariei!
L-am rugat si eu pe un frate din Giurgiu sa „cumpere „inca trei caramizi si pentru familia mea din Bucuresti. Felicitari”Opinia Giurgiuveanului”pentru promovarea acestei actiuni!